Știri
Investiţiile în active materiale pe termen lung în ianuarie-martie 2014
Investiţii în active materiale pe forme de proprietate. Analiza structurii investiţionale pe forme de proprietate a arătat că intensificarea activităţii investiţionale s-a produs, în fond, din contul sectorului privat al economiei naţionale.
Agenţii economici şi persoanele fizice ai sectorului nominalizat au valorificat 999,3 mil. lei investiţii, sau 46,1% din total investiţii realizate. Comparativ cu ianuarie-martie 2013 acest volum s-a majorat cu 11,4% (în preţuri comparabile).
Întreprinderilor din sectorul public le-au revenit 30,8% din investiţiile utilizate în total pe ţară, sau 667,3 mil. lei, fiind în descreştere cu 8,0% faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-martie 2013.
Întreprinderilor mixte şi celor cu proprietate străină le-au revenit 22,3% din investiţiile utilizate în total pe ţară, sau cu 0,3 puncte procentuale mai puţin faţă de realizările perioadei similare a anului 2013.
Structura investiţiilor pe forme de proprietate se prezintă după cum urmează:
Investiţii în active materiale pe surse de finanţare. Pentru realizarea procesului investiţional în ianuarie-martie 2014 au fost însuşite preponderent mijloacele proprii ale agenţilor economici şi populaţiei, care au constituit 1510,2 mil. lei investiţii, reprezentînd 69,6% din volumul total al mijloacelor utilizate în total pe ţară.
În ianuarie-martie 2014, pentru asigurarea necesităţilor investiţionale din contul surselor bugetare, au fost utilizate 266,8 mil. lei, sau 12,3% din total investiţii, fiind în creştere faţă de perioada similară a anului 2013 cu 55,5% (în preţuri comparabile).
Ponderea mijloacelor investitorilor străini s-a micşorat cu 7,7 puncte procentuale faţă de realizările din ianuarie-martie anului 2013, constituind 4,0% în volumul total al investiţiilor utilizate.
Structura investiţiilor pe surse de finanţare se caracterizează prin următoarele date:
Investiţii în active materiale pe tipuri de mijloace fixe. Analiza structurii investiţiilor pe tipuri de mijloace fixe arată, că volumul considerabil al investiţiilor a revenit valorii utilajelor, maşinilor şi mijloacelor de transport, cota-parte a cărora din total investiţii a constituit 53,3% (comparativ cu 54,6% în ianuarie-martie 2013).
Ponderea investiţiilor utilizate la construcţia clădirilor şi edificiilor a constituit 34,7% din total investiţii realizate (din care 15,0 % – clădirilor de locuit şi 19,7% – altor clădiri şi edificii). Cota-parte a investiţiilor la construcţia clădirilor de locuit s-a micşorat cu 0,9 puncte procentuale faţă de ianuarie-martie 2013, iar la construcţia clădirilor (exclusiv de locuit) şi edificiilor s-a mărit cu 3,7 puncte procentuale.
Structura investiţiilor în active materiale pe tipuri de mijloace fixe se prezintă în tabelul următor:
Instituții:
Biroul Naţional de Statistică al RM
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1968 vizualizări
Data publicării:
30 Mai /2014 16:07
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
statistica | investiţii | Active
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.