Știri

La Viena se desfăşoară Forumul economic moldo-austriac

Oportunitățile investiționale și comerciale ale Republicii Moldova vor fi prezentate mediului de afaceri din Austria de către Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, care va participa pe 11 octombrie curent, la Forumul Economic moldo-austriac, care desfășoară în orașul Viena. La Viena, vicepremierul va avea un șir de întrevederi cu oficiali din instituțiile de stat ale Austriei, în cadrul cărora vor fi discutate aspectele dezvoltării relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Austria, inițierea unor noi proiecte investiționale bilaterale, precum și stabilirea parteneriatelor durabile dintre agenții economici din ambele state. În cadrul discuțiilor cu conducerea Advantage Austria Innovation va fi analizat procesul de realizare a programelor de asistență acordate țării noastre de autoritățile de la Viena, precum și posibilitate inițierii unor noi programe de susținere a Guvernului RM în realizarea strategiilor de reformare și modernizare a economiei naționale în diferite domenii, prioritar infrastructură, agrobusiness, etc. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Austria, în perioada ianuarie-iulie 2017, a înregistrat suma de $61,24 mil., cu circa 10% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În perioada de referință, exporturile moldovenești în Austria au crescut cu 37 la sută, iar importurile au scăzut cu peste 12%. Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, în Republica Moldova își desfășoară activitatea 98 întreprinderi cu capital austriac, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 563 mil. lei. După valoare capitalului investit, Austria se află pe locul 7 printre principalii investitori ai Republicii Moldova.

via | www.realitatea.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1188 vizualizări

Data publicării:

11 Octombrie /2017 14:34

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Moldova | Austria | forum economic | proiect investițional | programele de finanţare | intreprindere

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon