Știri

Livrările către populație a energiei electrice nu vor fi stopate

Cetățenii Republicii Moldova vor fi asigurați și în continuare cu energie electrică în proporție de 100%. Ministerul Economiei gestionează situația din sistemul energetic și este în contact permanent cu întreprinderile specializate în furnizarea energiei electrice pentru a soluționa toate problemele apărute în sectorul dat. Ministerul Economiei califică declarațiile unor agenți economici, specializați în furnizarea energiei electrice către consumatorul final, provocatoare, care pot fi etichetate drept presiuni asupra unor instituții implicate în elaborarea și aprobarea unor noi tarife la energia electrică. Ministerul Economiei consideră că reieșind din ultimele evoluții social-economice și politice din regiune și țară, cerințele de ajustarea a tarifelor la energia electrică și gazele naturale parțial sunt justificate. Dar argumentările pentru aceste ajustări sunt unilaterale, bazate pe promovarea intereselor corporative ale întreprinderilor, fără a lua în considerație toți factorii macro- și micro- economici, care influențează asupra proceselor politico-economice din regiune și țară. Pentru depășirea situației create, Ministerul Economiei desfășoară consultări cu toți partenerii pentru elaborarea unor măsuri eficiente de depășire a situației din sectorul energetic, ținând cont atât de interesele cetățenilor, cât și a agenților economici. Mai mult, Ministerul Economiei consideră că la elaborarea și stabilirea unor noi tarife la resursele energetice, interesul cetățeanului trebuie să fie dominant.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1179 vizualizări

Data publicării:

01 Iulie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul economiei | energie electrica | livrare | cetateni

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon