Știri

Mai mulți bani pentru serviciile medicale prestate populației

Cotele procentuale pentru fondul de rezervă și fondul de dezvoltare, prevăzute în fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală vor fi modificate și vor fi de pînă la 1%, și, respectiv, pînă la 2%. Astfel, va fi posibil, de a majora cheltuielile fondului de bază, adică fondului din care se acordă serviciile medicale curente populației. În prezent, cota procentuală pentru fondul de rezervă este de 1%, iar pentru fondul de dezvoltare – 2%. Potrivit Ministerului Sănătății, care propune pentru dezbateri publice aceste modificări la Regulamentul privind modul de constituire și administrare a fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală, ele sunt determinate de creșterea volumului de servicii medicale, oferite populației, complexității cazurilor de îmbolnăviri, cu care se adresează la medic pacienții, procesului de îmbătrînire a populației. Totodată, în ultimul timp sunt acordate oamenilor un șir de servicii medicale noi. Printre acestea – asistența stomatologică gratuită pentru copiii de pînă la 12 ani, implanturile mamare pentru pacientele care au suportat o intervenție chirurgicală, urmare a cancerului la sîn, serviciile de chirurgie endovasculară și alte servicii medicale costisitoare. Pe de altă parte, în proiectul de modificări se menționează că în ultimii ani s-a constatat o situație de neexecutare totală a mijloacelor fondului de rezervă și fondului de dezvoltare. Astfel, în 2014 nu au fost executate 57 mil. lei din fondul de rezervă și 29 mil. lei din fondul de dezvoltare. Situații de neexecutare a mijloacelor alocate în aceste două fonduri s-au înregistrat și în anii 2011-2013.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1124 vizualizări

Data publicării:

20 Octombrie /2015 10:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

servicii medicale | populatie | fondul | dezvoltare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon