
Astfel, în cazul în care locuința este proprietate comună pe cote-părți și are mai multe intrări principale, cărora li s-au atribuit adrese separate, declarația de primire în spațiul locativ pentru înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară a persoanelor pe adresa intrării se va depune doar de către proprietarul sau coproprietarii cotei părți, în folosința căruia se află intrarea respectivă. Prevederea dată este propusă pentru optimizarea proceselor operaționale la prestarea serviciilor de înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară.
Proiectul mai prevede că, în cazul în care înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară a persoanei s-a produs în localitățile din stânga Nistrului sau a mun. Bender după 1 ianuarie 1993, actualizarea informației respective în Registrul de stat al populației se va efectua în temeiul declarației pe propria răspundere a persoanei, depuse concomitent cu cererea pentru eliberarea actului de identitate sau, după caz, cu aplicarea mențiunii respective în actul de identitate eliberat de autoritățile RM.
Autorii consideră că această normă va contribui la sporirea calității datelor referitoare la evidența locuitorilor din această regiune, în special la gestionarea proceselor migraționale interne.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1868 vizualizări
Data publicării:
16 Octombrie /2020 11:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
domiciliu
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *