Știri

Moldova şi Franţa au semnat un Acord de cooperare tehnică

În perioada 26-29 martie curent, la Paris, reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Eugen Cozmulici, şef al Direcţiei cooperare internaţională şi Angela Voronin, director adjunct al Direcţiei generale Trezoreria de Stat, au efectuat o vizită de studiu la invitaţia părţii franceze, unde au făcut cunoştinţă cu sistemul francez de finanţe publice. În cadrul vizitei, Angela Voronin şi directorul general adjunct, Direcţia generală a Finanţelor publice, Ministerul finanţelor şi conturilor publice din Franţa, au semnat un acord de cooperare tehnică între Direcţia generală a finanţelor publice a Ministerului francez al finanţelor şi conturilor publice şi Direcţia generală Trezoreria de Stat a Ministerului finanţelor din Republica Moldova, avînd ca scop continuarea cooperării şi susţinerii efortului de modernizare şi adaptare la reforme şi favorizarea schimburilor bazate pe experienţa franceză. Astfel, potrivit acordului, acţiunile de cooperare se referă la aspecte precum, ameliorarea gestiunii contabile, a sistemului de producere a informaţiei bugetare şi financiare, gestionării trezoreriei, eficacităţii controlului intern, evaluării, identificării şi gestionării riscului, gestionării performanţei şi pregătirii profesionale. Părţile semnatare vor defini în fiecare an acţiunile de realizat în cadrul programului de cooperare, în funcţie de nevoile de expertiză, mijloacele budgetare şi disponibilităţile legate de asistenţa solicitată.

via | mf.gov.md

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1405 vizualizări

Data publicării:

01 Aprilie /2015 11:38

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | Franța | acord | cooperare tehnica | modernizare | Reforme

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon