Știri

Moldova își va extinde cooperarea economică cu Ucraina și România

Consolidarea cooperării cu Ucraina în formatul trilateral Moldova-Ucraina-România, precum și unele subiecte privind comerțul bilateral au fost abordate în cadrul întrevederii, din 11 martie curent, dintre Vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatîşin. Octavian Calmîc a salutat ideea amplificarii cooperării cu țara vecină în formatul trilateral Moldova-Ucraina-România, fapt ce va stimula dezvoltarea proiectelor în infrastructură și sectorul energetic, precum și accesarea fondurilor suplementare în aceste domenii. „Avem pe agenda relațiilor economice bilaterale un șir de subiecte, care urmează să fie analizate și soluționate în timpul apropiat, atât la nivel de experți, cât și pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, pe care propunem să o organizăm în luna aprilie, inclusiv a întrevederii co-președinților Comisiei. Ne dorim să avem discuții pe sectorul energetic, tranzitul mărfurilor și transporturilor”, a spus ministrul Economiei. La rândul său, Ivan Gnatîşin a exprimat interesul părții ucrainene pentru dialog în cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborarea comercial-economică și a întrevederii co-președinților în luna aprilie la Kiev. În cadrul întrevederii oficialii au discutat, de asemenea, despre aplicarea taxelor ecologice, importul produselor lactate ucrainene, colaborarea pe domeniul vamal și energetic, investițiile ucrainene în Moldova. Amintim că până acum, între Republic Moldova și Ucraina au fost încheiate peste 220 de acorduri, care cuprind aproape toate sectoarele de cooperare. Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, la 1 ianuarie 2016 în Republica Moldova sunt înregistrate 970 de întreprinderi cu capital ucrainean în valoare totală de 250 milioane lei.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1306 vizualizări

Data publicării:

12 Martie /2016 16:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | cooperare economica | Ucraina | România | comert bilateral

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon