Știri

Povara administrativă asupra agenților economici scade

Numărul actelor permisive pentru inițierea și desfășurarea afacerilor se va reduce cu 150, potrivit proiectului modificărilor în mai multe acte legislative în vigoare, aprobate de Guvern în şedinţa de astăzi, 12 iunie. Vicepremierul și ministrul economiei, Octavian Calmâc, a specificat, că e vorba de modificări în peste 90 de legi, care se referă la reglementarea activități de întreprinzător. Premierul Pavel Filip a menționat în context, că aceasta este a doua reducere a numărului de acte permisive, în anul trecut numărul acestora, care constituia peste 400, a fost redus cu 115. „Am spus din start că pentru noi este foarte important să facem tot posibilul pentru a oferi confort celor care se ocupă de afaceri în Republica Moldova”, a menţionat premierul. Proiectul noului Nomenclator al actelor permisive este divizat în trei componente: autorizații, certificate și licențe. Acestea vor fi eliberate de autorități în conformitate cu domeniul de activitate al agentului economic. De asemenea, modificările promovate de Guvern exclud dreptul autorităților de a respinge fără motiv cererea depusă de agentul economic. În cazul în care aceasta nu este completată corespunzător sau nu sunt anexate toate documentele stabilite de lege, autoritatea va anunţa solicitantul și va putea prelungi termenul de emitere a actului cu până la 30 de zile. Documentul stabilește o sancționare mai aspră pentru funcționarii care admit abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Conform unor calcule provizorii, modificările aprobate ar permite că sectorul privat să economisească anual circa 43,6 mil. lei, iar sectorul public – 18,4 mil. lei. "Dar aceste costuri financiare nu includ și cele de timp, care, uneori, au costul său", a reamintit Pavel Filip.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2502 vizualizări

Data publicării:

12 Iunie /2017 16:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

acte permisive | reducerea costurilor | modificarea legislatiei | documente oficiale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon