Știri

Prima ședință a Parlamentului: reconformarea votului şi lectura finală

Ieri a avut loc prima ședință a Legislativului din sesiunea de primăvară, în care deputații și-au reconfirmat votul pentru proiectele remise de Președintele țării spre reexaminare, dar au votat şi câteva noi proiecte de lege. Astfel, s-a votat în lectură finală proiectul de lege cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care interzice organizației să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la persoane fizice, inclusiv împrumuturi, cu excepția când aceasta este fondator al organizației și deține o cotă de cel puțin 3% din capitalul ei sau dacă este considerat investitor calificat ce corespunde criteriilor stabilite de legea privind piața de capital. Un alt proiect votat în lectură finală este cel ce oferă posibilitatea modificării destinației terenurilor întovărășilor pomicole în terenuri de construcții, prin modificarea planurilor urbanistice ale localităților. Proiectul prevede că, la inițiativa și la solicitarea adunării generale a întovărășilor pomicole, consiliile locale vor putea decide includerea loturilor de teren din cadrul întovărășirilor în intravilanul localităților, cu respectarea normelor de urbanism, în modul stabilit de Guvern. De asemenea, deputații și-au păstrat votul pentru proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare , remis de Președinte, ce se referă la aprobarea bugetului necesar pentru realizarea procedurii de verificare a registrului deținătorilor de valori imobiliare de către Comisia Națională a Pieței Financiare. Deputații au reconfirmat proiectul de modificare a Codului Muncii ce prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă pe o perioadă de până la 2 ani. Tot în ședința de ieri a fost votată și noua structură a Agenției Naționale de Integritate. Proiectul prevede crearea subdiviziunilor ce vor asigura activitatea de bază, un efectiv-limită pentru ANI în număr de 76 unități, pentru remunerarea cărora va fi nevoie de un fond de salarizare lunar estimat la 1,34 mil. lei, inclusiv cote și prime obligatorii de asigurări sociale și medicale. Mijloacele respective vor fi alocate din bugetul de stat.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1451 vizualizări

Data publicării:

09 Februarie /2018 11:00

Catalogul tematic

Noutăți | Legi ale Republicii Moldova

Etichete:

parlamentul RM | legislativ | lege | Depozitarul central unic | sectorul nebancar | alocaţii sociale de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon