Știri

Procesului de subvenționare a producătorilor agricoli va deveni predictibil

Elaborarea proiectului Legii privind subvenționarea în agricultură se apropie de final - a menționat, într-un interviu, Nicolae Ciubuc, director adjunct al Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură. În prezent subvenționarea producătorilor agricoli se efectuează în baza unui regulament, care se aprobă anual. Producătorii agricoli nu pot să-și planifice afacerile pe un termen mai lung, nu sunt siguri, în care domenii e mai rațional să-și orienteze investițiile. Dacă subvenționarea producătorilor agricoli se va face în baza unei legi-cadru, acest proces va deveni stabil și predictibil - a spus Ciubuc. Potrivit afirmațiilor sale, în proiectul de lege sunt stabilite criteriile de formare a fondului de subvenționare, în baza acestora se va determina și mărimea fondului. De asemenea, sunt prezentate condițiile pentru obținerea subvențiilor. Inclusiv celor, ce ar putea fi oferite la hectarul de teren agricol. Această modalitate de subvenționare este solicitată de producătorii agricoli mici și mijlocii din Moldova, ea se aplică cu succes în țările UE. Cred că săptămâna viitoare vom începe să discutăm pe marginea acestui proiect de lege cu asociațiile producătorilor agricoli , cu instituțiile interesate, astfel ca în toamnă, proiectul să fie examinat în guvern și transmis legislativului pentru adoptare. Astfel, ca în noul an 2016, subvenționarea producătorilor agricoli să se facă în baza de lege și nu de regulament - a mai adăugat Ciubuc.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1440 vizualizări

Data publicării:

10 August /2015 09:25

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

subvenţii | producători agricoli | fermeri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon