Știri

Reducerile la achitarea primei AOAM în sumă fixă, valabile încă trei luni

Perioada de reduceri la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) a fost prelungită cu încă trei luni odată cu intrarea în vigoare pe 28 aprilie a Legii fondurilor AOAM pentru 2015. Persoanele care se asigură în mod individual beneficiază până pe 28 iulie 2015 de reduceri la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, valoarea căreia a rămas la nivelul anului trecut – 4056 lei. Astfel, fondatorii de întreprinderi individuale, arendaşii, arendatorii, patentarii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern vor plăti 2028 lei, adică 50% din prima de asigurare. De reduceri de 50% vor beneficia şi notarii publici, executorii judecătoreşti, avocaţii neangajaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, care vor prezenta la agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină dovada achitării primei de asigurare. Poliţa medicală poate fi procurată la oficiile Poşta Moldovei şi la agenţiile teritoriale ale CNAM. În acelaşi timp, proprietarii de teren agricol vor achita 1014 lei, având reduceri de 75% din valoarea primei. Aceştia se vor adresa doar la agenţiile teritoriale ale CNAM. Menţionăm că persoanele care confirmă statutul de asigurat în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2015 sunt scutite de datoriile acumulate pe parcursul ultimilor trei ani faţă de fondurile AOAM. Pentru a beneficia de scutire, acestea trebuie să achite prima de asigurare în sumă fixă pentru anul curent sau să fie angajate în câmpul muncii, ori să fie încadrate în una dintre categoriile asigurate de Guvern.

via | cnam.md

Instituții:

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM

2344 vizualizări

Data publicării:

05 Mai /2015 13:05

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

reducere | AOAM | asigurare obligatorie | asistenţă medicală | CNAM

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon