Știri

Restanțe salariale admise de angajatori în anul 2021 constituie circa 42 mil. lei

Pe parcursul anului 2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) au efectuat 2505 controale la unități cu un număr de 122,9 mii salariaţi, verificând respectarea actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă: 1640 – în domeniul raporturilor de muncă, 795 – a securității și sănătății în muncă și 70 – complexe.
 
Ca rezultat al acțiunilor de inspecție întreprinse pe parcursul anului 2021 au fost întocmite procese-verbale, în care au fost stabilite și consemnate 17957 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative, dintre care 10434  în domeniul raporturilor de muncă și 7523 – în domeniul securității și sănătății în muncă. De menționat că activităţile întreprinse au demonstrat că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale cu privire la stabilirea salariului și respectarea termenilor de plată a acestuia și admit lacune în organizarea activității de protecție și prevenire la nivel de unitate.
 
ISM precizează că, pentru monitorizarea modului şi termenilor de achitare a salariilor, în anul 2021 au fost efectuate 379 controale, inclusiv 189 planificate și 190 – inopinate, la unitățile care au admis restanţe și neachitarea altor plăți salariale în sumă de 41,8 mil. lei față de 4097 angajați. Astfel, inspectorii de muncă au întocmit procese-verbale de control în care au fost stabilite termenele de lichidare a restanţelor salariale. Totodată, pentru încălcarea intenționată a termenelor de plată a salariilor, indemnizațiilor şi altor plăţi cu caracter permanent, inspectorii de muncă au încheiat 43 procese-verbale cu privire la contravenţie, care au fost înaintate spre examinare instanței de judecată. Urmare acțiunilor întreprinse, salariaților le-au fost achitate plăți restante în sumă de circa 8 mil. lei.
 
De către ISM a fost intensificat și controlul în scopul depistării evaziunilor fiscale şi contracarării fenomenului „muncii la negru” și minimizării practicii de achitare a salariilor „în plic”. Astfel,  la 21 angajatori persoane juridice și 31 angajatori persoane fizice pe parcursul anului trecut au fost depistate 80 persoane, ce activau fără forme legale de angajare. Pentru prestarea muncii de către salariați fără a avea încheiat un contract individual de munca în formă scrisă și utilizarea muncii nedeclarate, de către inspectorii de muncă au fost încheiate 48 procese-verbale cu privire la contravenţie, care de asemenea au fost înaintate spre examinare instanței de judecată.
 
Din numărul total de controale efectuate, 1978 au fost planificate, dintre care 521 – în sectorul public, 1457 – în sectorul real. Altele 527 controale inopinate s-au desfășurat în sectorul public (175) și în sectorul real (352). Cu deplasarea în teren la agentul economic au fost efectuate 1329 verificări, iar 1176 – din oficiu.
 
Recomandăm angajatorilor, în scopul evitării admiterii devierilor de la prevederile legislației în vigoare, să examineze explicațiile oferite de experți în rubrica noastră permanentă Legislația muncii.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Inspectoratul de Stat al Muncii RM

1087 vizualizări

Data publicării:

19 Ianuarie /2022 07:59

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Inspectoratul de Stat al Muncii | controale de stat | legislatia muncii | anul 2021

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon