Știri

Sub-comitetul de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă s-a întrunit la Chișinău

Ministerul Economiei a organizat, astăzi, prima reuniune a Sub-comitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă Republica Moldova-Uniunea Europeană. Reuniunea a fost co-prezidată din partea Moldovei de viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, iar din partea UE de către Nikolaos Zaimis, Şef-adjunct al Unității pentru comerţ şi dezvoltare durabilă, sistemul generalizat de preferinţe. Părțile au făcut schimb de informații în domeniul comerțului și dezvoltării durabile, au discutat despre progresele înregistrate în implementarea prevederilor Acordului şi care sunt următoarele acțiuni ce urmează a fi întreprinse. Octavian Calmâc a subliniat importanța implementării Acordului de Liber Schimb RM-UE pentru mediul de afaceri din țara noastră, remarcând rezultatele pozitive în domeniul exportului pe piața UE. De la semnarea Acordului datele statistice indică o creștere de 16% a volumului de export, în această perioadă, iar în 2015 au fost valorificate în proporție de 80% cotele la cereale. Totodată, în primele 5 luni ale anului 2015 ponderea exporturilor pe piața UE a reprezentat 64,6%, iar a importurilor din UE în Moldova 47,7%. Nikolaos Zaimis a salutat faptul că efectele semnării Acordului s-au resimțit într-un timp relativ scurt, menționând că de obicei rezultate vizibile se înregistrează abia după primul an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de comerț liber. Totodată, în cadrul primei reuniuni s-a discutat despre importanța implicării societății civile în procesul aplicării dispozițiilor europene în domeniul dezvoltării durabile și comerțului, luându-se în considerare impactul asupra mediului, sferei sociale și economice. În acest context, sub-comitetul organizează mâine, 8 iulie, Forumul de dialog comun cu societatea civilă Uniunea Europeană-Republica Moldova, dedicat comerțului și dezvoltării durabile în contextul implementării DCFTA. Totodată părțile prezente au adoptat 2 decizii ce stabilesc regulile procedurale și lista experților privind comerțul și dezvoltarea durabilă din cadrul sub-comitetului.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1695 vizualizări

Data publicării:

07 Iulie /2015 17:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

asociere | comerţ | dezvoltare | ministerul economiei | Octavian Calmâc

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon