22
03 2016
657

Ultimele zile cu reduceri pentru plata primei AOAM în sumă fixă

În zece zile expiră termenul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă cu reducerile de 50% şi 75%.

Amintim că, începând cu anul curent, data-limită de achitare a primei AOAM în sumă fixă cu reduceri va fi în fiecare an 31 martie, indiferent dacă a fost sau nu adoptată Legea fondurilor AOAM pentru anul respectiv.

Astfel, fondatorii de întreprinderi individuale, patentarii, arendaşii, arendatorii şi alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern au posibilitatea să achite până la finele lunii martie jumătate din prima de asigurare medicală, adică 2028 de lei. Plata poate fi efectuată la oficiile Poşta Moldovei şi la agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

În acelaşi timp, proprietarii de teren agricol plătesc 1014 lei, ceea ce reprezintă 25% din prima de asigurare. Achitarea poate fi făcută la agenţiile teritoriale ale CNAM.

După data de 31 martie, prima AOAM va fi achitată integral, în sumă de 4056 lei.

Totodată, pentru neplata în termenul stabilit de legislaţie a primei de asigurare sunt aplicate o amendă de la 25 la 55 de unităţi convenţionale şi o penalitate pentru fiecare zi de întârziere. În acest caz, activarea poliţei medicale va fi efectuată începând cu a şaptea zi de la achitarea primei.

Persoanele încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală beneficiază de toate serviciile medicale incluse în Programul unic, cum ar fi serviciile medicului de familie, consultaţii la medicii specialişti, analize şi investigaţii de înaltă performanţă, spitalizarea, asistenţa medicală de urgenţă, precum şi medicamente compensate.

via | www.cnam.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.