Știri

Vinieta a adus la buget 1,7 milioane de lei săptămâna trecută

În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către angajații Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 11 - 17 aprilie 2016 au fost înregistrate 107 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de circa 350 mii lei. Atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară, fluxul mijloacelor de transport a fost dinamic, fiind înregistrate circa 85 000 de traversări. Menționăm că cel mai mare flux este semnalat în continuare la frontiera moldo-română, postul vamal Sculeni rămânând a fi cel mai solicitat (16 000 de traversări), urmat de postul vamal Leușeni (peste 13 000 de traversări). Totodată, în perioada de referință au fost eliberate 8 463 viniete și alocate în bugetul de stat peste 1,7 milioane de lei. Acționând pe linia prevenirii și combaterii traficului ilicit de mărfuri, inspectorii vamali au contracarat, numai în weekend, 15 tentative de fraudă. Textile, ceasuri de mână, telefoane mobile, produse medicamentoase și peste 30 mii bucăți țigarete de diverse mărci au fost ridicate în vederea confiscării. În plus, au fost descoperite mai multe tentative de diminuare a valorii în vamă a mărfii și două cazuri de expirare a termenului de tranzit acordat.

via | www.customs.gov.md

Instituții:

Serviciul Vamal al Republicii Moldova

1357 vizualizări

Data publicării:

18 Aprilie /2016 11:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Vinieta | Serviciul Vamal | Transport | venituri la buget | Moldova | Sancţiuni | amenzi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon