Servicii electronice

CTIF asigură funcționarea neîntreruptă a SIGFP

În perioada stării de urgență declatate în legătură cu pandemia de COVID – 19, Sistemul Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) administrat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), a funcționat fără blocaje și incidente informatice în toate raioanele republicii, se arată într-un raport al CTIF. În primele patru luni ale anului 2020 nu au fost înregistrate reclamații din partea utilizatorilor SIGFP din cadrul autorităților și instituțiilor publice locale. Toate solicitările de asistență și suport tehnic parvenite de la utilizatori au fost îndeplinite la timp și integral de către administratorii de rețea în teritoriu ai CTIF. Cele mai multe solicitări de asistență au parvenit de la utilizatorii modulelor „Rapoarte (non) financiare” (CNFD) și „Instituția – Trezoreria” (E-Docplat) ale SIGFP. Utilizatorilor modulului CNFD le-au fost oferite circa 3 mii de consultații de ordin tehnic și metodologic, iar la solicitarea utilizatorilor E-Docplat au fost îndeplinite circa 2 mii de cereri privind crearea, semnarea și expedierea documentelor de plată către trezoreriile regionale. Conform situației din 30 aprilie 2020, la cele patru module ale SIGFP erau conectați în total circa 9000 de utilizatori din teritoriu. Iurie Petcu, șef al Direcției prestări servicii în teritoriu din cadrul CTIF, apreciază activitatea administratorilor de rețea drept productivă. El a arătat că, în majoritatea cazurilor, ei au îndeplinit cererile de acordare a asistenței cu utilizarea instrumentelor electronice, iar când li s-a solicitat înlăturarea defecțiunilor tehnice, au efectuat toate lucrările la fața locului, cu respectarea cerințelor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. CTIF are în teritoriu 31 de administratori de rețea de calificare înaltă, majoritatea dintre care dispun de experiență de muncă în sectorul IT de peste zece de ani. Ei deservesc în total peste 3 mii de autorități și instituții publice din raioanele republicii. Persoanele care au nevoie de suport din partea administratorilor de rețea în teritoriu ai CTIF pot găsi datele lor de contact pe pagina web oficială a instituției.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Instituția Publică Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF)

1444 vizualizări

Data publicării:

20 Mai /2020 09:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

SIA | CTIF | servicii electronice | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon