Servicii electronice

Numărul utilizatorilor sistemului informațional de evidență contabilă a crescut cu 15,7%

În perioada ianuarie – septembrie 2019, numărul autorităților și instituțiilor publice care utilizează Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP) administrat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a crescut, față de finele anului 2018, cu 15,7 % și a atins cifra de 997 de entități. Potrivit datelor Direcției suport sisteme informaționale în domeniul finanțelor publice din cadrul CTIF, dintre cei 635 de beneficiari ai sistemului SIIECAP deserviți de către specialiștii instituției, 76 activează în mun. Chișinău și 559 – în alte localități. De la începutul anului, specialiștii direcției au acordat utilizatorilor SIIECAP peste 12,7 mii de consultații, în mediu câte 1400 consultații per lună. Totodată, cele 559 de entități din afara mun. Chișinău au beneficiat de suport din partea celor 31 de reprezentanți ai CTIF în teritoriu în materie de utilizare a funcționalităților sistemului SIIECAP. Printre acestea se regăsesc 14 consilii raionale, 17 direcții de finanțe, 244 primării, 226 instituții de învățământ și 58 de instituții publice din alte sectoare de activitate. În perioada de referință, contabilii din aceste entități au primit de la reprezentanți CTIF în teritoriu peste 9,5 mii de consultații privind utilizarea sistemului informațional de evidență contabilă. SIIECAP asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice. Fiind ajustat de către CTIF la Planul de conturi și noua Clasificație bugetară, acest sistem este unicul program integrat ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile conform cerințelor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 216 din 28.12.2015 și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale. Utilizatorii SIIECAP au comunicat CTIF că acest sistem le-a simplificat munca, oferindu-le posibilitatea să efectueze mai rapid procesarea documentelor primare, introducerea informației în rapoartele financiare și expedierea acestora în adresa instanțelor de resort. Autoritățile și instituțiile publice interesate de implementarea și mentenanța SIIECAP pe platforma 1C pot solicita contractarea serviciilor respective la numerele de telefon 022 820 026, 022 262 967, 0671 95 970 sau la adresele de e–mail: 1C_SIIECAP@ctif.gov.md, Valeriu.chirica@ctif.gov.md. Mai multe informații despre procedura de contractare a serviciilor de implementare și mentenanță a SIIECAP pot fi găsite pe pagina web oficială a CTIF.

via | ctif.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Instituția Publică Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF)

1627 vizualizări

Data publicării:

22 Octombrie /2019 10:30

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

CTIF | SIECAP | servicii contabile | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon