Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Comisia Europeană a publicat, miercuri, 14 februarie curent, un nou ghid destinat să ajute oficialităţile naţionale, regionale şi locale să organizeze proceduri de licitaţie eficiente şi transparente pentru proiectele finanţate de UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Noul ghid, care în curând va fi disponibil în toate limbile, acoperă întregul proces de licitaţie, începând de la pregătirea şi publicarea anunţului până la selectarea, evaluarea ofertelor şi implementarea contactului.
14 February /2018 14:01
Prin decizia Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal nr. 237 din 27 octombrie 2016 s-a constatat faptul că o autoritate publică a încălcat Legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal, fiind întocmit în privința persoanei cu funcție de răspundere din cadrul acestei autorități un proces-verbal cu privire la săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 741 alin.(1) și (4) din Codul contravențional. Cauza contravențională a fost remisă spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
14 February /2018 14:01
Astăzi, 13 februarie, la Serviciul instruire și calificare profesională din cadrul ÎS «Fiscservinform», 14 contabili din întreaga țară beneficiază de un curs de instruire în domeniul serviciilor serviciilor fiscale electronice. Scopul instruirii constă în prezentarea modului de utilizare a serviciilor fiscale electronice și a noilor modificări legislative din domeniul fiscal. Ne propunem să le oferim participanților o ghidare în utilizarea portalului servicii.fisc.md pentru ca, ulterior, când vor avea anumite întrebări legate de serviciile prezentate astăzi sau de orice alt ordin, să găsească fără un efort suplimentar răspunsurile pe această platformă, a menționat Natalia Nogai, şef al Serviciului instruire și calificare profesională din cadrul ÎS «Fiscservinform».
14 February /2018 14:01
Министерство здравоохранения, труда и социальной защиты разработало проект Положения о порядке установления и выплаты материальной помощи. В документе уточняются процедуры предоставления матпомощи, определяется роль и задачи учреждений, вовлеченных в ее предоставление, а также описываются основные категории бенефициаров. Ежегодная материальная помощь накануне памятных дат предоставляется лицам, имеющим заслуги перед государством, а единовременная матпомощь предусмотрена для частичного покрытия расходов на перевозку тел граждан, погибших за границей.
14 February /2018 11:06
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere a mărfurilor şi serviciilor importate de către parteneri în cadrul proiectelor de parteneriat public-privat din lista lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse parteneriatului public-privat. În opinia autorilor, parteneriatul public–privat (PPP) reprezintă o metodă eficientă de implicare și atragere a capitalului privat în realizarea proiectelor de interes public,
14 February /2018 11:04
Министерство сельского хозяйства, регионального развития и окружающей среды выступило с инициативой поддержать новые аграрные проекты, реализуемые в сельской местности начинающими предпринимателями. Ведомство предлагает, чтобы ежегодно из ресурсов Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности выделялись средства для «субсидирования в аванс» аграрных стартапов. Условия и процедуры предоставления субсидий в аванс подробно описаны в соответствующем регламенте, который ведомство вынесло на общественные консультации.
14 February /2018 08:02
Funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din cadrul Parlamentului, Cancelariei de Stat și Preşedenţiei nu vor putea participa la greve. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare un proiect de hotarire a Guvernului cu privire la modificarea Nomenclatorului unitatilor, sectoarelor si serviciilor al caror salariati nu pot participa la greva, aprobat prin Hotarirea Guvernului nr.656 din 11 iunie 2004.
14 February /2018 08:01