Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislația fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale. Controlul fiscal este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat şi/sau de un alt organ cu atribuții de administrare fiscală, în limitele competenței acestora, la fața locului şi/sau la oficiul acestora.
25 August /2017 15:20
Punctul 8 din Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobat prin HG nr. 474 din 28 aprilie 1998, stabileşte obligația contribuabilului – utilizator al maşinii de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) de a folosi MCC în stare bună de funcționare. Stare bună de funcționare se consideră starea în care MCC corespund următoarelor cerințe:
25 August /2017 14:01
Angajatorul va fi obligat să reducă utilizarea agenţilor cancerogeni sau mutageni la locul de muncă, în special prin înlocuire, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, cu o substanță sau un procedeu care, în condițiile de utilizare, nu este periculos sau este mai puțin periculos pentru sănătatea sau, dacă este cazul, pentru securitatea lucrătorilor. Guvernul a aprobat Regulamentul sanitar privind protecţia sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerogeni sau mutageni la locul de muncă.
25 August /2017 13:34
IMM-urile din Republica Moldova încă se mai pot înscrie la Concursul Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială”, ediţia a VIII-a. Concursul a fost inițiat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) pentru antreprenorii care pe parcursul anului 2016 s-au implicat în mod voluntar în activităţi de responsabilitate socială corporativă. Participanții pot aplica pentru următoarele nominalizări:
25 August /2017 13:32
Минфин Молдовы не планирует в 2018 г. пересматривать размер пошлины для поставщиков услуг электронных коммуникаций. После распространения в СМИ информации о введении в следующем году налога в размере 1,5% для поставщиков услуг электронных коммуникаций, Министерство финансов сообщило, что в настоящий момент такая мера не предусмотрена в пакете предложений по бюджетно-налоговой политике на 2018 г., разработанном ведомством, а также в сборнике замечаний и предложений, сформированном по итогам публичных консультаций инициированных политик.
25 August /2017 13:31
Cabinetul de miniștri a decis inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind abolirea regimului de vize de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare. În conformitate cu prevederile Acordului, cetățenii care dețin pașapoarte ordinare valabile, indiferent de locul domicilierii acestora, vor putea intra, tranzita și să se afle pe teritoriul celeilalte Părți fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de șase luni de la data primei intrări. Aceasta, cu condiția că nu intenționează să desfășoare activitate antreprenorială, să se angajeze în muncă, să facă studii, tratament, activități umanitare sau religioase. Pentru activitățile evidențiate cetățenii vor trebui să obțină viza țării gazdă.
25 August /2017 13:30
Entitatea „V” SRL a trimis la cursuri de perfecționare în Olanda un veterinar care este angajat prin cumul la ferma de vaci a entității. La ferma respectivă vitele au fost importate anterior din Olanda. Urmează de stabilit dacă cheltuielile pentru instruire şi de deplasare la cursuri în Olanda a angajatului respectiv pot fi deduse în scopuri fiscale?