Stocurile, ca cele mai utilizate elemente contabile, provoacă întrebări specifice în practică, începând de la selectarea metodei de evaluare, modul de ținere, clasificare etc. În acest articol vom expune unele abordări generale în evaluarea curentă a stocurilor, în special în cazul aplicării metodei costului mediu1, inclusiv prin prisma modificărilor Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) în vigoare din 1 ianuarie 2020. Conform pct. 10 SNC Stocuri, contabilitatea stocurilor se ține pe subdiviziuni în expresie cantitativă și valorică și/sau în expresie valorică pe unități de evidență cum ar fi: tipul (sortimentul), lotul, grupa omogenă de stocuri etc.

Multe companii apelează la externalizarea unor procese tehnologice, cu scopul eficientizării timpului procesului de producție, al optimizării costurilor și, nu în ultimul rând, al obținerii beneficiilor economice. Prin externalizarea serviciilor se pot obține nu doar beneficii economice, dar și servicii mai calificate, cost competitiv într-un timp rezonabil, eliberarea capacităților de producție etc.

În prezentul articol vom expune un model de procedură compusă dintr-un set de reguli aferente creării provizioanelor privind reparațiile curente ale imobilizărilor corporale utilizate în procesul de fabricație. Menționăm că propunerile autorilor sunt cu caracter de recomandare, care pot fi aplicate și modificate în funcție de specificul activității entității, de necesitățile informaționale proprii ale entității, precum și, nu în ultimul rând, în funcție de cerințele reglementărilor în vigoare din domeniu.

Costurile indirecte de producție sunt costuri care nu pot fi identificate în mod direct și precis pe obiecte de cost (produs, serviciu etc.). Sunt mai multe metode și tehnici de repartizare a costurilor indirecte de producție, care, în funcție de mai multe criterii pot fi utile diverselor tipuri de activități, precum în funcție de tipul produselor fabricate și/sau serviciilor prestate, de particularitățile procesului de fabricație, de volumul de fabricație a altor particularități specifice.

Având în vedere prevederile art. 13 alin. (2) lit. e) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (în continuarea – Legea contabilității) prin care se stipulează că persoanele specificate la alin. (1)1 sunt obligate să organizeze sistemul de control intern inclusiv inventarierea, precum și conform prevederea art. 412 al prezentei legi care stipulează această obligativitate, în prezentul articol vom expune opinia aferent modalității de organizare a sistemului de control intern.

Obiectiv Prezenta instrucțiune este elaborată pornind de la necesitatea stabilirii unor reguli (norme) privind calculația și contabilizarea costurilor aferent pierderii obținute în procesul de fabricație. Domeniul de aplicare și reglementare

În procesul de producere se obțin deșeuri, rebuturi, pierderi în urma staționărilor, alte pierderi tehnologice. Astfel, în funcție de particularitățile procesului de producție pierderile sunt gestionate, administrate și înregistrate în contabilitate de către entități conform reglementărilor interne și prevederilor normative în vigoare. În prezentul articol vom expune modalitatea1 de administrare a pierderilor tehnologice în procesul de producere relatată printr-un set de reguli, care pot fi utile în aplicare de către entități.