Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Potrivit art. 103 alin. (1) pct. 20) din Codul fiscal, este scutită de T.V.A. producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic), precum şi serviciile de editare a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice, cu excepţia celor cu caracterul menţionat. De asemenea, menţionăm că, Codul fiscal nu defineşte în scopuri fiscale noţiunea de „servicii de editare”, şi, prin urmare, în lipsa unei astfel de reglementări, se aplică legislaţia civilă în vigoare. Actul legislativ special, care reglementează activitatea editorială, este Legea cu privire la activitatea editorială nr. 939-XIV din 20.04.2000. Legea menţionată nu defineşte expres noţiunea „servicii de editare”. Prin urmare, conform principiilor coerenţei şi consecvenţei reglementărilor legislative, stabilite de art. 4 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 780-XV din 27.12.2001 privind actele legislative, la aplicarea actului legislativ trebuie să se ţină cont de prevederile generale ale acestuia şi concordanţa între prevederile diferitor articole ale legii.
15 September /2011 15:09
В соответствии со ст. 111 ч. (1) лит. а) Налогового кодекса, для услуг, связанных с недвижимым имуществом, местом поставки признается место нахождения данного имущества. Следовательно, исходя из положений ст. 111 и ст. 93 п. 9) Налогового кодекса, при аренде площади для участия в выставке за пределами Республики Молдова не возникает импорт услуг и, соответственно, не возникают обязательства по НДС для резидента Республики Молдова, приобретшего данные услуги.
15 September /2011 14:54
В соответствии сп. 23 Положения о возмещении налога на добавленную стоимость, утвержденного ПП № 1024 от 01.11.2010, по поставкам услуг субъекты налогообложения должны представить, наряду с другими документами, подтверждение от получателя данных услуг (при необходимости представляется официальный перевод, заверенный нотариусом). В соответствии со ст. 20 ч. (4) Закона о бухгалтерском учете № 113 от 27.04.2007, для операций по экспорту-импорту активов и услуг в качестве первичных документов могут использоваться документы, применяемые в международной практике или предусмотренные договором. Таким образом, принимая во внимание тот факт, что акт выполненных работ является актом, утвержденным обеими сторонами, который подтверждает поставку услуг поставщиком и получение услуг второй стороной, данный акт является достаточным для подтверждения поставленной на экспорт услуги.
15 September /2011 13:48
Modalitatea de trecere în cont a sumei TVA este reglementată de prevederile art. 102 (3) din Codul fiscal. Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA, se trece în cont dacă se referă la livrările impozabile. Mărimea trecerii în cont a TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a f achitată pe valorile materiale, serviciile procurate ,care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA. Prorata se determină prin aplicarea următorului raport: la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză; la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite, cu excepţia avansurilor primite, pentru efectuarea cărora se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.
13 July /2011 12:15
În temeiul prevederilor art. 19 şi 20 din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. În situaţia, în care se constată schimbarea destinaţiei sumelor anterior primite sub formă de avans, în registrul livrărilor, sumele date se vor storna cu semnul „–” (minus). Înscrierea respectivă se va efectua în baza documentelor ce confrmă modifcarea statutului sumelor achitate în avans.
06 May /2011 12:10
Potrivit prevederilor art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 260 alin. (4) din Codul fscal, neprezentarea facturii fscale în termenele prevăzute la art. 117 se sancţionează cu o amendă de 1800 de lei pentru fecare factură neprezentată în termen. În cazul în care furnizorul refuză de a elibera factura fiscală, cumpărătorul este în drept de a sesiza Organul fiscal.
06 May /2011 12:05
Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 20) din Codul fiscal, sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată producţia de carte şi publicaţiile periodice (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic), precum şi serviciile de editare a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice, cu excepţia celor cu caracterul menţionat. Totodată, conform prevederilor Nomenclatorului mărfurilor al RM, aprobat prin HG nr. 1525 din 29.12.2007, cărţile, broşurile şi tipărituri similare, chiar în foi volante, ziare şi publicaţii periodice imprimate, chiar ilustrate sau care conţin material publicitar sunt atribuite la poziţiile tarifare 4901 şi 4902.
06 May /2011 11:55