Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.

Conform prevederilor art. 140 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege), dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță.

Ca excepție de la regula generală, precum că fondatorul (membrul) persoanei juridice nu răspunde pentru obligațiile acesteia, se înscrie Legea insolvabilității, care prevede răspunderea atât a debitorului, cât și a fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influenta în alt mod acțiunile debitorului.

Procedura de insolvabilitate este reglementată de prevederile Legii insolvabilității, al cărei scop se rezumă la asigurarea satisfacerii colective a creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea față de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului și prin distribuirea produsului finit.

Insolvabilitatea reprezintă un element necesar al economiei de piață. Aceasta este esența însăși a relațiilor preponderent de piață, care implică întotdeauna lipsa de certitudine, riscul de pierdere în obținerea rezultatelor de afaceri în activitatea de întreprinzător.

În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 32) din CF, datorie compromisă reprezintă creanță care este nerambursabilă în cazurile în care:

Cine poate înregistra gajul bunurilor mobile și ce presupune Registrul garanțiilor reale mobiliare? Conform prevederilor pct. 2 din Regulamentul cu privire la ținerea Registrului garanțiilor reale mobiliare, aprobat prin HG nr. 210 din 26 februarie 2016, Registrul garanţiilor este un registru public care se ţine în scopul înregistrării gajului bunurilor mobile, leasingului financiar şi a altor drepturi de garanţie asupra bunurilor mobile şi pentru a asigura consultarea Registrului garanţiilor şi obţinerea extraselor din el de către orice persoană.