Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Serviciul Vamal al Republicii Moldova
Serviciul Vamal al Republicii Moldova
este o instituţie din sistemul organelor de drept şi de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin colectarea eficientă a taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului internaţional şi protejarea societăţii, aplicînd uniform şi imparţial legislaţia vamală.Dacă până la acordarea liberului de vamă există îndoieli justificate cu privire la autenticitatea dovezii de origine a mărfurilor sau cu privire la originea lor, organul vamal suspendă acordarea tratamentului tarifar preferențial și efectuează un control suplimentar prin inițierea unei cereri de asistență administrativă internațională. Punerea mărfurilor în liberă circulație se efectuează doar după constituirea unei garanții suficiente, potrivit procedurii stabilite de către Serviciul Vamal. În Monitorul Oficial din 12 decembrie 2018 a fost publicată legea ce conține modificări la un șir de acte legislative, inclusiv în Codul Vamal.
13 December /2018
Marina Căldare
Правительство одобрило поправки в постановление о введении в действие Закона № 109/2017 о мерах пограничного контроля, таможенного контроля и об обеспечении налогового режима в рамках совместных проверок в пунктах пропуска через молдавско-украинскую государственную границу. Это постановление применяется к экономическим агентам, зарегистрированным в Агентстве госуслуг, которые осуществляют внешнеэкономические сделки, а также к перевозчикам-нерезидентам, которые пересекают пункты пропуска через госграницу, в которых действует совместный контроль.
12 December /2018
Olga Colari
Правительство внесло изменения и дополнения в постановление о введении в действие Закона о мерах пограничного контроля, таможенного контроля и об обеспечении налогового режима в рамках совместного контроля в пунктах пропуска через молдавско-украинскую государственную границу. Данный документ оговаривает процедуру удостоверения и выдачи сертификатов преференциального происхождения товаров, экспортируемых из Молдовы через пункты пропуска Первомайск-Кучурган, Новые Гояны-Платоново и Новосавицкое-Кучурган.
10 December /2018
News
Și banii au miros
În perioada 5-6 decembrie curent, 70 ofițeri din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul vamal, prevenirea spălării banilor, urmăririi penale și anticorupției care operează în întreaga țară au participat la atelierul de lucru "Îmbunătățirea procesului de monitorizare a fluxurilor de numerar transfrontaliere și combaterea spălării banilor în Republica Moldova", organizat cu sprijinul proiectului finanțat de UE «Asistență la implementarea Misiunii Înalților Consilieri UE». Conform agendei evenimentului, discuțiile au fost axate pe aspecte legate de introducerea noului sistem de declarare a numerarului și a legislației aferente monitorizării fluxurilor de numerar transfrontaliere în vederea combaterii spălării banilor.
10 December /2018
În conformitate cu prevederile Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr.180 din 26.07.2018, persoanele fizice au posibilitatea de a-și declara bunurile nedeclarate sau care au fost declarate la valoare redusă, achitând o taxă în mărime de 6% din valoarea bunurilor declarate voluntar. Astfel, potrivit Legii, subiecții declarării voluntare, până astăzi, 10 decembrie 2018 inclusiv, trebuie să prezintă la bancă o cerere cu privire la declararea voluntară a mijloacelor bănești pentru depunerea acestora în contul bancar și transferarea mijloacelor bănești a căror sumă este indicată în cerere în contul specificat.
10 December /2018
Marina Căldare
Таможенная служба утвердила Методологию классификации товаров, представленных в наборе для розничной продажи (далее – Методология). Соответствующий приказ опубликован в МО от 30 ноября. Документ разработан на основании Комбинированной товарной номенклатуры, пояснениях к системе описания и кодирования товаров, разработанных Всемирной таможенной организацией и применяется для классификации товаров, представленных в наборе для розничной продажи. Согласно Методологии, набор состоит из минимум двух разных изделий, классифицируемых, на первый взгляд, в различных товарных позициях. Он может включать продукты или изделия, собранные вместе с целью удовлетворить конкретную потребность или выполнить определенную работу, которые уложены таким образом, что не требуют переупаковки при продаже потребителю (в коробках или ящиках).
06 December /2018
Tatiana Smeșnaia
În anul 2019 Serviciul Vamal va desfășura controale prin audit post-vămuire la 110 agenți economici. Autoritatea a publicat Programul de activitate a subdiviziunilor de control ulterior din cadrul Serviciului Vamal pentru anul 2019, iar publicația noastră oferă graficul controalelor planificate pentru anul viitor. Menționăm că controalele vor fi desfășurate în conformitate cu Regulamentul cu privire la procedura de realizare a controlului ulterior de către organele vamale, care a fost aprobat de Guvern la 17 octombrie curent.
05 December /2018
Marina Căldare
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *