Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Serviciul Fiscal de Stat
Serviciul Fiscal de Stat
activitatea este direcţionată spre îndeplinirea sarcinilor principale – colectarea eficientă a veniturilor bugetare, asigurarea cadrului necesar aplicării unitare a legislaţiei fiscale, obţinerii unor performanţe în vederea asigurării stabilităţii. Serviciul Fiscal de Stat tinde să obţină un grad înalt de conformare voluntară a contribuabililor, oferindu-le soluţii optime şi competente printr-un ansamblu de servicii automatizate de o înaltă calitate, ce corespund ultimelor realizări din domeniul tehnologiilor informaţionale, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele internaţionale de administrare fiscală.SFS monitor
Comunicat de presă
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a participat la o ședință de lucru, convocată astăzi la Guvern de către șeful Cabinetului premierului Iurie Leancă, Eugen Sturza, şi Valeriu Prohniţchi, consilierul pe probleme economice al Prim-ministrului. La şedinţă au mai participat reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Serviciului Vamal, ai Asociației Businessului European, ai întreprinderilor exportatoare şi, potrivit agendei, au fost abordate subiectele şi problemele legate de achizițiile de produse agricole de la persoanele fizice în scopul exportării în Uniunea Europeană.
16 August /2013
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
16 August /2013
Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a ordonat demararea la scară naţională a unei acţiuni de conformare fiscală benevolă a persoanelor care practică activitate în domeniul transportului. Acțiunea, desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti”, va începe luni, 19 august, şi va dura până pe 19 septembrie 2013.
16 August /2013
Şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, a moderat două şedinţe de lucru, cu participarea funcționarilor din subordine şi a reprezentanților Proiectului USAID (BRITE) și “Fiscservinform”, la care au fost discutate perspectivele lansării Serviciului „Contul Curent fiscal”, cât şi problemele în dezvoltarea acestui proiect. În cadrul întrevederilor, funcţionarii responsabili de lansarea Serviciului „Contul Fiscal curent” l-au informat pe Ion Prisăcaru despre anumite impedimente în dezvoltarea şi implementarea acestui proiect, experţii Proiectului USAID (BRITE) venind şi ei cu propuneri şi sugestii.
15 August /2013
SFS monitor
Un agent economic în vizorul IFPS
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi intensifică activităţile orientate spre aducerea agenţilor economici în cadrul legal. Astăzi, IFPS a demarat o acţiune de acest gen în raport cu agentul economic “Agro-Mondial” S.R.L. Ultimul control total al activității acestei întreprinderi, pentru perioada fiscală 01.01.2007 — 31.12.2011, a fost efectuat de către colaboratorii DMC, fiind constatate nereguli în ceea ce privește TVA.
13 August /2013
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, asistat de către Administratorul IS „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, a relatat astăzi despre lansarea unui nou produs electronic — sistemul informaţional automatizat „Registrul electronic a cererilor şi deciziilor privind restituirea TVA” -, care are drept scop evidenţa cererilor şi deciziilor de restituire şi monitorizare a termenilor de soluţionare a acestora.
13 August /2013
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a convocat o şedință de lucru cu funcționarii de conducere din subordine cu participarea reprezentanților Proiectului BRITE, la care s-au prezentat rezultatele studiului efectuat în perioada mai-iunie 2013, a nivelului de satisfacţie a contribuabililor față de activitatea SFS. La începutul ședinței, dl Ion Prisăcaru a salutat audienţa, menţionând că schimbările şi reformele fiscale au la bază recomandările partenerilor de dezvoltare, inclusiv Proiectul BRITE și, desigur, se observă unele schimbări pozitive în activitatea Serviciului Fiscal de Stat, în beneficiul cetăţenilor.
13 August /2013
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *