Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Articolul 12. Noţiuni
4)Venit impozabil – venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
41) Venit estimat – venit apreciat (rezultat) prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte în cadrul controalelor fiscale, inclusiv ca urmare a instituirii posturilor fiscale.
5) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Potrivit art.20 lit.r) din Codul fiscal în cazul ajutorului material acordat persoanelor fizice din mijloacele sindicatelor, limita neimpozabilă constituie un salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de Guvern, per angajat anual, cu excepția ajutorului acordat în caz de deces şi/sau boală a angajatului sau a rudelor şi/sau afinilor de gradul I ai acestuia.
06 March /2020 07:52
Cum poate fi suspendată calcularea impozitului pe venit aferent operațiunilor de transmitere în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzfruct, superficie) a proprietăţii imobiliare de către o persoană fizică? În conformitate cu prevederile art. 901 alin.(34) din Codul fiscal, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele indicate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie (în continuare – folosință)) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului, care va fi plătit lunar, cel târziu la data de 2 a lunii în curs sau în avans, în modul stabilit de SFS. Reiterăm că, persoanele menţionate au obligația, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să-l înregistreze la SFS.
05 March /2020 11:00
Европейская Комиссия запустила свою первую общеевропейскую кампанию против „теневой” экономики, подрывающей здоровую конкуренцию и ведущую к серьезным занижениям поступлений в бюджеты. Решение было принято после того как последний выпуск „Eurobarometer” (результаты регулярно проводимых опросов общественного мнения) выявил неприглядные факты. Так,каждый десятый европеец признается, что хоть раз приобретал в последний год товары или услуги у поставщика, который не имеет официальной регистрации. Примерно треть респондентов лично знает таких. При этом, почти никто не признался в выполнении оплачиваемой работы без регистрации – 95% утверждают обратное, однако эти результаты, как можно предположить, несколько завышены.
05 March /2020 08:01
Restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător se efectuează în corespundere cu prevederile Titlului II al Codului fiscal, art.175 și art.176, Capitolul 5 din Codului fiscal. În scopul executării restituirii supraplății impozitului pe venit, persoana fizică în primul rând urmează să depună Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit. În cazul solicitării restituirii, restituirea se va efectua numai dacă contribuabilul nu are restanțe. Persoana fizică poate solicita restituirea în cazurile:
05 March /2020 08:00
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS nr. 142 din 28.02.2020.
05 March /2020 07:59
1. (29.5.20) Ce tip de declarație cu privire la impozitul pe venit urmează să prezinte organizațiile sindicale? 2. (29.5.17) Are obligația asociația obștească de a reține impozit la sursa de plată din veniturile achitate în folosul persoanei fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în locațiune a imobilului?
05 March /2020 07:57
În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Codul fiscal, la organizații necomerciale sînt atribuite organizațiile înregistrate în conformitate cu legislația în vigoare, şi anume: a) asociaţia obştească – conform Legii nr.837-XIII din 17 mai 1996 cu privire la asociaţiile obşteşti; a1) asociaţia de coproprietari în condominiu – conform Legii condominiului în fondul locativ nr.913/2000;
05 March /2020 07:50