Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Articolul 12. Noţiuni
4)Venit impozabil – venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
41) Venit estimat – venit apreciat (rezultat) prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte în cadrul controalelor fiscale, inclusiv ca urmare a instituirii posturilor fiscale.
5) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Reamintim că, art. 4 din CF, expres prevede că dacă un tratat internațional, care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislația fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internațional.
11 March /2015 12:32
Campania declarării veniturilor persoanelor fizice a luat start în ianuarie. Termenul limită de prezentare a declaraţiei pe venit a cetăţenilor, obţinut în anul 2014 şi pentru achitarea impozitului aferent este 25 martie.
11 March /2015 12:21
25 марта — последний день представления Декларации и уплаты подоходного налога физическими лицами-резидентами. В соответствии с положениями п. 9 Положения, утвержденного ПП № 697 от 22.08.2014, об удержании подоходного налога с заработной платы и других выплат, осуществленных работодателем в пользу работника, а также выплат в пользу физических лиц, не осуществляющих предпринимательскую деятельность
11 March /2015 11:48
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. În conformitate cu prevederile pct. 9 din Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către patron în folosul angajatului, precum și din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate și/sau efectuarea de lucrări, aprobat prin HG nr. 697 din 22.08.2014
11 March /2015 11:44
25 марта — последний день представления Декларации и уплаты подоходного налога физическими лицами-резидентами. Исходя из положений ч. (2) ст. 83 НК, представить Декларации о подоходном налоге обязаны физические лица – резиденты (граждане Республики Молдова, иностранные граждане, лица без гражданства, включая членов товариществ и акционеров инвестиционных фондов), имеющие обязательства по уплате налога
11 March /2015 10:54
25 martie — termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit de către persoanele fizice rezidente. În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (2) din CF, au obligația de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit persoanele fizice rezidente (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților şi acționarii fondurilor de investiții) care au obligații privind achitarea impozitului şi persoanele fizice rezidente
11 March /2015 10:33
În temeiul art. 163 din Codul fiscal, în cazul, persoanelor juridice și fizice nerezidente, în col.2 «Codul fiscal al beneficiarul plății» din Nota de informare privind impozitul reţinut din alte surse de venit decît salariul achitate persoanelor nerezidente (forma INR14) se va indica numărul actului de identitate a cetățeanului străin, similar codului fiscal în Republica Moldova.
11 March /2015 09:51