Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Articolul 12. Noţiuni
4)Venit impozabil – venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
41) Venit estimat – venit apreciat (rezultat) prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte în cadrul controalelor fiscale, inclusiv ca urmare a instituirii posturilor fiscale.
5) Venit din investiţii – venit obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti este o declaraţie strict confidențială, nu poate fi transmisă altor persoane, nu se eliberează copii, nu se informează alte organizații despre existența acesteia. Declarația se prezintă doar organelor de urmărire penală și instanțelor judecătorești, în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autoritățile menționate vor utiliza informația numai în acest scop. Organul fiscal poate dezvălui informația în procedurile judecătorești publice sau în baza hotărîrilor judiciare pe probleme legate de utilizarea metodelor indirecte de estimare a veniturilor persoanelor fizice.
23 July /2013 10:44
Декларация об имеющихся денежных средствах представляет собой декларацию, не считающуюся налоговой отчетностью, которая содержит данные о денежных средствах, имеющихся в наличии у физического лица на конец дня 01 января 2012 г., 01 ноября 2012 г. или 28 декабря 2012 года и которая не может быть представлена по истечении предельного срока, установленного для ее представления. Это регламентируется п. (10) ст. 2261 «Понятия» НК. Предельный срок подачи этой декларации истек 31 декабря 2012 года.
23 July /2013 10:20
Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti este o declaraţie care nu se consideră dare de seamă fiscală, care conţine date despre disponibilul de mijloace băneşti ale persoanei fizice la sfîrşitul zilei de 1 ianuarie 2012, 1 noiembrie 2012 sau 28 decembrie 2012 şi care nu poate fi prezentată după termenul-limită de prezentare. Acest fapt este stipulat în pct. (10), art. 2261 „Noţiuni” din Codul Fiscal. Termenul limită de prezentare a expirat la 31 decembrie 2012.
23 July /2013 10:17
Декларация физического лица об имеющихся денежных средствах по состоянию на 01.01.2012 представляет собой единоразовую декларацию. Суть этой декларации состоит в установлении точки отсчета в целях определения начальной суммы, от которой будет вестись учет доходов и расходов физических лиц – граждан, то есть формироваться «налоговая история гражданина».
23 July /2013 09:46
Declarația persoanei fizice cu privire la disponibilul de mijloace bănești la situația din 01.01.2012 este o declarație de o singură dată. Însăși esența acestei Declarații constă în stabilirea unui punct de pornire, în scopul stabilirii sumei inițiale de la care se va duce evidența veniturilor și a cheltuielilor persoanelor fizice – cetățeni, adică se va stoca „istoria fiscală a cetățeanului”. Astfel, toți cetățenii Republicii Moldova au obținut dreptul de a declara suma disponibilă, fără a fi obligați de a indica sursa de venit.
23 July /2013 09:41
В соответствии с п. 4) ст. 12 НК, налогооблагаемым доходом считается валовой доход, включая льготы, предоставленные работодателем, полученный налогоплательщиком из всех источников в определенный налоговый период, за минусом вычетов и освобождений, относящихся к этому доходу, на которые налогоплательщик имеет право согласно налоговому законодательству.В то же время, ст. 20 НК, определяющая источники дохода, не облагаемые налогом, не включает в себя выплаты в пользу членов избирательных бюро, статистиков, специалистов в области информатики и вспомогательного технического персонала за выполнение ими полномочий по проведению президентских, парламентских и местных выборов.
19 July /2013 14:46
Conform art. 12 pct. 4) Cod fiscal, venit impozabil este venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepţia deducerilor şi scutirilor, aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislaţiei fiscale.
16 July /2013 14:17