Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

este o persoană de obicei licențiata în drept care are responsabilitatea legală de punere în aplicare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii emise de către instanțele de judecată
Începând cu 1 ianuarie 2017 persoana care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiției prezintă Declaraţia cu privire la impozitul pe venit potrivit formei aprobate de Ministerul Finanțelor.
22 September /2017 08:10
Adresarea cu o acțiune în instanța de judecată reprezintă una dintre modalitățile prin care persoanele fizice şi juridice pot să-şi apere drepturile încălcate sau contestate, libertățile şi interesele legitime. Deşi judecarea cauzelor trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil, de multe ori examinarea unei acțiuni în procedură judiciară durează destul de mult, fie din cauza suprasolicitării instanțelor sau ca urmare a altor circumstanțe obiective sau subiective. Anume din acest considerent, pentru examinarea anumitor categorii de pricini, legiuitorul din Republica Moldova a reglementat o procedură simplificată prin care persoanele îşi pot apăra drepturile şi interesele într-un termen mai scurt şi cu mai puțin efort.
21 September /2017 11:30
Încercând să remită o somație debitorului său pentru a-l preîntâmpina despre obligativitatea achitării datoriei, agentul economic a aflat că debitorul său a fost lichidat, acest fapt fiind înregistrat la Camera Înregistrării de Stat. Ce acțiuni urmează să întreprindă agentul economic creditor pentru ca datoria acestuia să poată fi calificată ca datorie compromisă în scopuri fiscale? Extrasul de la Camera Înregistrării de Stat despre lichidarea întreprinderii poate servi ca document care permite calificarea datoriei compromise, în scopuri fiscale.
29 August /2017 10:21
Persoana fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător transmite în locațiune notarului (sau executorului judecătoresc) un autoturism. Să examinăm obligațiile fiscale ale părților. Potrivit art. 901 alin. (3) din CF, persoanele specificate la art. 90 rețin un impozit în mărime de 10% din veniturile obținutede către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător de la transmiterea în posesie şi/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) a proprietății mobiliare şi imobiliare, cu excepția arendei terenurilor agricole.
29 August /2017 10:08
Обращение взыскания на дебиторскую задолженность представляет собой меру принудительного взыскания и исключительное право ее применения налоговым органом в случае, когда задолженность сопряжена с нарушениями, подлежит исполнению и взысканию. В соответствии с предписаниями ч. (1) ст. 267 Гражданского кодекса, общий срок, в течение которого лицо может защитить свое нарушенное право путем подачи иска в судебную инстанцию, составляет три года.
Orice informaţie primită de Serviciul Fiscal de Stat este tratată ca secret fiscal şi, prin derogare de la art.131 alin. (5) din Codul fiscal, este prezentată doar organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autorităţile menţionate vor utiliza informaţia numai în acest scop.
15 August /2017 08:08
Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.
14 August /2017 15:55