Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Taxele locale
Taxele locale
plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.
http://www.lex.md/fisc/codfiscaltxtro.htm#A288
În conformitate cu prevederile art. 288 alin. 1) al Codului fiscal (în continuare – CF), taxa locală este o plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale. Autorităţile administraţiei publice locale, reieşind din prevederile art. 297 al CF, poate, concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale, să aplice toate sau numai o parte din taxele locale, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile unităţii administrativ-teritoriale.
Contractul prevede doar modalitatea de achitare a plăţii de arendă, asigurarea măsurilor biotehnice în vederea păstrării diversităţii fondului de animale, dar şi paza lor contra braconierilor. Conform lit. b) art. 283 al Codului fiscal, de plata impozitului pe bunurile imobiliare (terenuri, loturi de pămînt) sînt scutiţi proprietarii şi beneficiarii ai căror terenuri şi loturi de pămînt sînt destinate fondului silvic şi fondului apelor, în cazul în care nu sunt antrenate în activitate de producţie. Reieşind din cele expuse şi din faptul că întreprinderea municipală nu desfăşoară activitate de producere, are sau nu întreprinderea municipală obligaţiunea de a prezenta calculul impozitului funciar şi, respectiv, de a achita impozitul?
В то же время, согласно приложению к разделу VII Налогового кодекса, налогооблагаемой базой объекта налогообложения сбором на благоустройство территорий является квартальная среднесписочная численность работников и/или учредители предприятий в случае, если они работают на учреждённых предприятиях, но не включены в квартальную среднесписочную численность работников. В связи с вышеуказанными редакциями в статье 291 Налогового кодекса, просим разъяснить, что является налогооблагаемой базой по сбору на благоустройство территорий?
În același timp, în conformitate cu anexa la Titlul VII al Codului Fiscal, baza impozabilă a obiectului impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului îl constituie numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau fondatorii întreprinderilor, în cazul în care aceştia activează în întreprinderile fondate, însă nu sînt incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi. În legătură cu redacțiile sus-expuse referitoare la articolul 291 din Codul Fiscal, solicităm să ne explicați care este baza de impozitare aferentă taxei pentru amenajarea teritoriului?
Исходя из положений лит. o) гр. 4 Приложения к разделу VII Налогового кодекса, сроком уплаты сбора за уличные объекты торговли и/или объекты по оказанию услуг следует считать срок, установленный органами местного публичного управления решением по установлению местных сборов на администрируемой ими территории.
Questions and answers
Despre termenul de achitare a taxei pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor
Pînă la data de 14.09.2012, în Anexa la Titlul VII al Codului fiscal era prevăzut că, achitarea taxei pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor urmează să se realizeze de către contribuabili trimestrial, pînă în ultima zi a lunii imediat următoare trimestrului gestionar. Ulterior, prin modificările şi completările operate în Legea nr. 178 din 11 iulie 2012, această prevedere a fost exclusă. Care este termenul de achitare de către contribuabili a acestei taxe?
Да, учитывая изменения, введенные указанным Законом, в соответствии с которыми обязательства по представлению отчёта по названному сбору вменяются в обязанности органа, уполномоченного местным органом публичного управления, начиная с IV квартала 2012 года, налогоплательщики – субъекты налогообложения по сбору за уличные объекты торговли и/или объекты по оказанию услуг не имеют обязательств по представлению отчёта по нему.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.