Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Noutăți
Noutăți
Citiți cele mai recente știri din Republica Moldova și din în lume, participati la discuții,informaţi-va din prima sursa.
Normele privind aplicarea de către entitățile de audit a măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului (Norme), aprobate de către Comitetul de supraveghere a auditului prin Decizia nr. 5 din 29 martie 2022, au intrat în vigoare vineri, 8 aprilie 2022, fiind publicate în „MO”. Conform documentului, Normele se extind asupra entităților de audit, indiferent de forma juridică de organizare, înregistrate în Registrul public al entităților de audit în modul stabilit de Legea nr.271/2017 privind auditul situațiilor financiare și efectuează auditul situațiilor financiare. Obiectivul documentului este de a asista entitățile de audit în respectarea obligațiunilor sale legale
11 April /2022
Tatiana Smeșnaia
Băncile, organizațiile de creditare nebancară și asociațiile de economii și împrumut, până la încheierea unui contract de credit, vor evalua bonitatea beneficiarului creditului în conformitate cu principiul creditării responsabile, în baza informațiilor primite de la solicitantul creditului, dar și prin verificarea registrelor și sistemelor de informații utilizate la determinarea bonității. Proiectul de lege ce are ca scop sporirea nivelului de protecție atât al consumatorilor, cât și al instituțiilor de creditare, a fost aprobat în lectură finală cu 54 de voturi.
11 April /2022
Marina Căldare
Nerespectarea cerințelor de gestionare a deșeurilor periculoase cu referire la etichetarea, ambalarea, clasificarea, amestecarea cu alte categorii de deșeuri sau colectarea, transportarea și depozitarea lor temporară ar putea fi sancționată cu amendă de la 100 la 180 UC aplicată persoanei juridice, cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an. În prima lectură, cu 55 de voturi, a fost aprobat proiectul de lege de modificare a Codului contravențional, ce are ca scop contracararea unor fenomene prin care se încalcă drepturile constituționale ale persoanei fizice, se atentează la sănătate populației sau la ordinea și securitatea publică.
11 April /2022
Marina Căldare
Парламент Молдовы одобрил в первом чтении проект закона, направленный на регулирование организации профессионально-технического образования. Инициатива определяет ряд понятий и устанавливает правила организации этой формы образования, статус, полномочия, права и обязанности сторон, участвующих в процессе. Такая форма профподготовки может быть организована Торгово-промышленной палатой Молдовы либо учреждением профессионально-технического образования на основании соглашения о сотрудничестве и договора о профподготовке с заинтересованной единицей, выступающей в качестве потенциального работодателя.
11 April /2022
Olga Colari
Work legislation
(ro/ru) Статус беженца при трудоустройстве на территории РМ/ Statutul de refugiat la angajarea în câmpul muncii pe teritoriul RM
Как работодатель может определить статус беженца? Как правильно оформить трудовые отношения с лицом, подтвердившим этот статус? Какие документы необходимо затребовать при заключении индивидуального трудового договора с беженцем? Ответы на эти и другие вопросы вы найдете в нижеследующей схеме. Cum angajatorul poate determina statutul de refugiat? Care este modalitatea de legalizare a relațiilor de muncă cu persoana ce a confirmat statutul respectiv? Ce acte urmează a fi solicitate la perfectarea contractului individual de muncă cu un refugiat? Răspunsurile la aceste și alte întrebări poate fi găsit în schema ce urmează.
08 April /2022
Olga Donciu
Persoana care va executa un ordin sau o dispoziție vădit ilegală a superiorului fără a ști despre ilegalitatea actelor nu va fi amendată. Deputații au aprobat în ședința de ieri, 7 aprilie, cu 55 de voturi, în prima lectură, proiectul de lege pentru modificarea Codului contravențional, ce are ca scop contracararea unor fenomene prin care se încalcă drepturilor constituționale ale persoanei fizice. Astfel, este prevăzută completarea Codului cu art. 201, potrivit căruia nu va constitui contravenție fapta prevăzută de legea contravențională comisă de persoană în vederea executării unui ordin/dispoziție a superiorului care sunt obligatorii pentru aceasta, dacă persoana care le-a executat nu a știut că ordinul/dispoziția sunt ilegale.
08 April /2022
Marina Căldare
Documents and comments
Noi modificări în clasificația bugetară
În Monitorul Oficial de astăzi, 8 aprilie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 43 din 31 martie 2022 cu privire la modificarea Clasificaţiei bugetare. În continuare publicăm documentul integral. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, ORDON:
08 April /2022
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *