Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
Activitatea SFS
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat
este direcţionată spre îndeplinirea sarcinilor principale – colectarea eficientă a veniturilor bugetare, asigurarea cadrului necesar aplicării unitare a legislaţiei fiscale, obţinerii unor performanţe în vederea asigurării stabilităţii. Serviciul Fiscal de Stat tinde să obţină un grad înalt de conformare voluntară a contribuabililor, oferindu-le soluţii optime şi competente printr-un ansamblu de servicii automatizate de o înaltă calitate, ce corespund ultimelor realizări din domeniul tehnologiilor informaţionale, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele internaţionale de administrare fiscală.În primul trimestru din anul 2019, Serviciul Fiscal de Stat a participat la 765 cauze judiciare, dintre care s-au examinat definitiv și irevocabil 94, potrivit datelor statistice privind numărul cazurilor examinate de instanțele de judecată la acțiunile contribuabilului împotriva SFS. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, numărul cazurilor s-a majorat, în primele trei luni din anul 2018 fiind înregistrate 714 cauze judiciare la care SFS a fost parte. Potrivit datelor, din cele 94 cauze judiciare examinate irevocabil, instanțele de judecată s-au expus în favoarea Serviciului Fiscal de Stat în 78 cauze judiciare,
21 May /2019
Marina Căldare
În următoarele două săptămâni Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat vor efectua un șir de vizite de lucru în teritoriu pentru a discuta cu conducerea autorităților publice locale mai multe subiecte legate de implementarea Legii nr. 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, dar și despre efectele asupra sustenabilității bugetar-fiscale a APL a reformei fiscale, lansate de Guvern la 1 octombrie 2018. Prima întrunire a avut loc sâmbătă, 18 mai curent, la Edineț, unde Ion Chicu, ministrul Finanțelor împreună cu o echipă de specialiști din cadrul instituției, și directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, au avut o întrevedere cu reprezentanții APL din raion.
20 May /2019
În conformitate cu prevederile Regulamentului privind punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1275 din 26 decembrie 2018, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 164 din 5 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 162-166 (7085 – 7089) din 10 mai 2019, au intrat în vigoare noi norme și proceduri ce țin de realizarea schimbului de informații cu administrațiile fiscale străine și asistență în vederea recuperării în Republica Moldova a unor creanțe fiscale stabilite într-un stat străin, precum și recuperarea într-un stat străin a creanțelor fiscale stabilite în Republica Moldova.
17 May /2019
În Monitorul Oficial din 10 mai curent a fost publicat Ordinul SFS nr. 194 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat. Documentul a fost elaborat în scopul stabilirii modului de aducere la cunoștință a actelor emise de SFS, precum și a citațiilor. Astfel, conform Regulamentului, actele SFS se expediază destinatarului prin poștă, după caz, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea și confirmarea primirii actului, cum ar fi – telegramă, fax sau e-mail ori se înmânează personal destinatarului.
15 May /2019
Marina Căldare
В «Moitorul Oficial» 10 мая 2019 г. было опубликовано и вступило в силу Положение о порядке сообщения актов Государственной налоговой службы (далее – Положение). Документ направлен на реализацию положений ст. 1291 Налогового кодекса (Отправка и вручение актов ГНС), а также положений Административного кодекса, новая редакция которого вступила в силу с 1 апреля текущего года. Положение разработано с целью определения способа получения документов, выданных ведомством. В положении прописаны процедуры извещения и сообщения актов налогоплательщикам, указанным в ст.187, ч. 21 НК, а также физическим и юридическим лицам, не указанным в этой части НК.
14 May /2019
Olga Colari
Pe parcursul anului 2018 a fost desfășurat un sondaj independent în rândul contribuabililor (persoane fizice și juridice) la nivel național, realizat de către S.C. Magenta Consulting SRL, pentru a evalua nivelul satisfacției contribuabililor de activitatea Serviciului Fiscal de Stat. Obiectivul studiului a fost determinarea percepției performanței Serviciului Fiscal de Stat în prestarea serviciilor-cheie de calitate, eficiență și transparență.
03 May /2019
La 1 aprilie 2019 va intra în vigoare Regulamentul cu privire la depunerea și recepționarea petițiilor, aprobat prin Ordinul nr.93 al Serviciul Fiscal de Stat din 1 martie curent. Documentul stabilește o procedură clară de depunere, recepționare și examinare a petițiilor, indicând drepturile și obligațiunile părților implicate în proces. Astfel, prin petiție se subînțelege orice cerere, sesizare sau propunere, inclusiv o cerere prealabilă depusă de către petiționar, prin care acesta solicită emiterea unui act administrativ individual sau efectuarea unei operațiuni administrative, semnalează o problemă de interes personal sau public și se urmărește realizarea de către SFS a unor acțiuni de interes public.
29 March /2019
Tatiana Smeșnaia
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.