Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Conform art. 8 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal (CF), contribuabilul este obligat să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat (SFS) şi Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de seamă fiscale prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă în conformitate cu cerinţele legislaţiei, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar, respectând reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi control.
22 June /2018 09:00
Accizele vor fi restituite doar agentului economic care dispune de decizie de restituire a accizelor în contul stingerii datoriilor față de bugetul public național, iar în lipsa datoriilor, la cererea subiectului impunerii, în contul viitoarelor obligații ale acestuia față de BPN sau în contul bancar al subiectului impunerii. În cadrul şedinţei Guvernului din 20 iunie a fost aprobată hotărârea de modificare și completare a Regulamentului privind restituirea accizelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 28 septembrie 2006.
22 June /2018 08:01
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 336 din 18.06.2018
21 June /2018 16:00
1. (29.2.4.11) Cum urmează a fi determinată creșterea de capital la înstrăinarea de către unul din soți, cu acordul celuilalt, a activelor de capital deținute în proprietate comună în devălmășie?
21 June /2018 15:50
Potrivit art. 369 alin. (2) din Codul civil, pentru actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmășie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmași. Prevederile alin.(3) din același articol, admit posibilitatea încheierii actului juridic de dispoziție de unul dintre coproprietarii devălmași, cu condiția respectării prevederilor legislației în vigoare.
21 June /2018 15:45
Ce cotă de TVA se aplică la pozițiile sub tarifare 060220100 și 060220900 ce intră poziția tarifară 060220, dacă în conformitate cu prevederile art. 96 lit. b) din CF, la poziția tarifară 060220, importată și/ sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, se impune cu TVA la cota de 8%?
21 June /2018 10:27
Conform prevederilor art. 290 alin.(1) din Codul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariţia, modificarea şi încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat. Totodată, după cum rezultă din prevederile art. 212 și 468 din Codul civil, contractul ce vizează înstrăinarea sau gajarea bunurilor imobile urmează să îmbrace forma autentică. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.
21 June /2018 09:05