Search from the cathegory
The period of publication
Compartment page
Subcompartment page
Keyword

Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul IFPS 232 din 20.03.2015
23 March /2015 09:17
Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție sporită politicilor de profesionalizare a angajaților, prin antrenarea acestora în diverse proiecte de instruire. Astfel, în baza unui acord de colaborare, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal au desfășurat, în perioada 10 — 19 martie 2015, un ciclu de seminare de instruire în vederea familiarizării angajaților Serviciului Fiscal de Stat cu domeniul protecției datelor cu caracter personal.
21 March /2015 10:00
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ține să atenționeze că, conform prevederilor art.71 alin. 1 din Legea nr. 845-II, din 03 ianuarie 1992, ”Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de microfinanţare) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent
20 March /2015 16:10
Pînă la termenul – limită de declarare și achitare a veniturilor au rămas zile numărate și IFS Călărași amplifică eforturile pentru ca toți contribuabilii să obțină informațiile necesare pentru onorarea obligațiunilor fiscale.
20 March /2015 14:07
În perioada 10 – 19 martie 2015, IFS pe mun. Chişinău a organizat un şir de acţiuni de verificare a contribuabililor ce desfăşoară activităţi în domeniul comerţului de citrice, în partea ce ţine de aplicarea maşinilor de casă şi control la efectuarea decontărilor în numerar cu consumatorii, reflectarea în documentele de evidenţă contabilă a veniturilor real încasate de la consumatori, deţinerea documentelor de provenienţă la mărfurile supuse comercializării ş.a.
20 March /2015 13:35
Serviciul Fiscal de Stat propune contribuabililor acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna martie 2015.
20 March /2015 09:50
Legislația fiscală se va modifica sau completa, inclusiv prin intermediul iniţiativelor legislative, înaintate de către deputaţi, cu o periodicitate de o dată în 6 luni, în decursul unui an calendaristic. O prevedere, în acest sens, se regăsește în proiectul modificărilor și completărilor în unele acte legislative în vigoare (Codul fiscal), ce vizează politica bugetar-fiscală pe anul 2015.
19 March /2015 17:09