Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search in the catalog
T.V.A.
Taxă pe valoarea adăugată
(în continuare – T.V.A.) – impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 1171 alin. (10) din CF, refacturarea cheltuielilor compensate se efectuează prin înscrierea lor într-un rînd separat în factura fiscală, eliberată pentru livrarea de mărfuri, servicii. În cazul în care livrarea de mărfuri, servicii lipseşte, refacturarea cheltuielilor compensate se efectuează prin eliberarea facturii fiscale în care se vor înscrie doar aceste cheltuieli.
14 April /2016
Alexandra Culicova
Aspecte, ce ţin de modul de aplicare a scutirii de T.V.A. pentru activele destinate includerii în capitalul social, sunt reglementate de prevederile art. 103 alin. (1) pct. 29) din CF, Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 29) din CF nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 și art. 28 lit. q2) din Legea nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin HG nr. 145 din 26.02.2014 (p. 5 lit. a)) și explicațiile Ministerului Finanțelor nr. 14/4-13/177 din 29.06.2015. Potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) p. 29) din CF, activele materiale pe termen lung, care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă, nu pot fi comercializate, transmise în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar pe parcursul a 3 ani de la data validării declarației vamale respective sau eliberării facturii.
13 April /2016
Andrei Nevreanschi
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) pct. 12) lit. a) din CF, este stabilită scutirea de T.V.A. pentru serviciile financiare menționate în articol în cauză, fără reglementarea subiecților care prestează aceste servicii.
13 April /2016
Andrei Nevreanschi
Questions and answers
Как осуществляется документирование получения товаров на хранение и их последующее приобретение лицом, осуществлявшим хранение?
Следует отметить, что получение товаров на хранение и их последующее приобретение лицом, осуществлявшим хранение, являются отдельными экономическими операциями – услугой хранения и поставкой товара. Согласно ст. 1086 и ст. 1088 Гражданского кодекса,
13 April /2016
Andrei Nevreanschi
Questions and answers
Este necesară eliberarea facturii fiscale de către asistentul în brokeraj- intermediar în asigurări persoanelor juridice ce contracarează contracte de asigurare?
Potrivit art. 103 alin. (1) pct. 12) lit. g) din CF, se scutesc de T.V.A. operațiile de asigurare și/sau de reasigurare, inclusiv serviciile de intermediere a acestora. Totodată, în conformitate cu art. 1 din Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006, activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări reprezintă o
13 April /2016
Andrei Nevreanschi
Questions and answers
Как документировать возврат товара, полученный от неплательщика НДС, и есть ли необходимость в корректировке зачета НДС?
В связи с тем, что поставщик товаров или услуг не является плательщиком НДС, он, в соответствии с положениями лит. а) п. 2 Инструкции о порядке заполнения накладной, утверждённой Приказом Министерства финансов № 47 от 31.03.2010 г., при осуществлении поставок активов и услуг (работ) выписывает накладную.
12 April /2016
Andrei Nevreanschi
Aplicarea T.V.A. pentru livrarea de mărfuri, servicii persoanelor juridice și fizice rezidente, care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, de către persoanele juridice și fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu
12 April /2016
Andrei Nevreanschi
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *