Free economic zones

Mărfurile în interiorul ZEL vor circula fără depunerea declarației vamale

Circulația mărfurilor între teritoriile aceleiași zone libere va avea loc în baza documentelor de însoțire, fără depunerea declarației vamale, în conformitate cu procedura stabilită de către Serviciul Vamal. În Monitorul Oficial din 12 decembrie curent a fost publicată o lege ce conține modificări și completări la o serie de acte legislative, inclusiv la Legea cu privire la zonele economice libere. Astfel, art. 7 din lege, care stabilește regimul vamal, va fi completat cu prevederea indicată supra. Totodată, legea publicată mai conține modificări și art.1 din Legea privind Zona Economică Liberă „Bălţi”. Astfel, în componența zonei va mai fi inclus un teren de 0,2417 ha din municipiul Strășeni, precum și construcția de pe acesta. În același timp, din componența zonei vor fi excluse aproape 2,700 ha din terenul cu suprafața de 4,823 ha, amplasat pe str. Sprâncenoaia nr. 1, municipiul Chișinău, în ZEL Bălți rămânând 2,238 ha. Legea mai conține modificări la Codul Fiscal, Codul Vamal, Legea privind piața produselor petroliere etc.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Vamal al Republicii Moldova | Parlamentul Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1484 views

The date of publishing:

15 December /2018 14:01

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

ZEL ”Bălți” | zona economica libera | legislatia vamala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon