Știri
Fermierii afectați de consecințele crizelor din 2022 vor primi ajutor
Scopul
Regulamentului privind stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermieri afectați de consecințele crizelor din 2022 (Regulament), aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 14 august anul curent, este susținerea fermierilor micro şi mici pentru a evita insolvabilitatea acestora şi asigurarea aprovizionării țării cu produse alimentare.
Conform Regulamentului, vor putea solicita ajutor fermierii micro sau mici astfel cum sunt definiți1 de art. 4 alin. (1) pct. 1) din Legea nr. 71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, care vor depune o cerere de acordarea a ajutorului. Ajutorul, în sensul Regulamentului aprobat, va fi plată nerambursabilă şi neimpozabilă, acordată din Fondurile de urgență pentru acoperirea parțiale de către stat a cheltuielilor suportate la pregătirea patului germinativ și întreținerea unor culturi din prima grupă - grâu, orz, ovaz sau triticale.
Ajutorul se va calcula și acorda solicitanților, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), sub formă bănească. Se prevede că mărimea ajutorului se va calcula reieșind din suprafața însămânțată cu culturi de prima grupă, coeficientul de categorisire a acestora și nu va putea depăși suma de 400 mii lei per solicitant.
Cererea de solicitare a ajutorului urmează a fi depusă de către solicitant la subdiviziunile teritoriale ale AIPA după aprobarea de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Ordinului anunțul de deschiderea a apelului privind recepționarea cererilor, termenul limită de depunere a acestora (urmează a fi publicat pe pagina web oficială).
În scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să întrunească mai multe condiții și anume: să demonstreze însămânțarea cu culturi cerealiere din prima grupă pentru roada anului 2023; să dețină în proprietate, folosință sau să exercite posesiunea asupra terenului cu destinație agricolă; să dispună de cont bancar în monedă națională (MDL); suprafața indivizibilă nu este mai mică de 0,5 ha pentru toate culturile eligibile; nu este intentată față de acesta procedura falimentului, procedura simplificată a falimentului sau procedura de dizolvare cu lichidare; nu este inclus în Lista de interdicție a subiecților subvenționării.
Totodată, la cererea de calculare și acordare a ajutorului (anexa nr. 2 la Regulament), se vor anexa:
• declarația pe propria răspundere privind completitudinea dosarului și veridicitatea informației din documentele prezentate și acordul privind accesarea datelor cu caracter personal (conform anexei nr. 3);
• certificatul de confirmare eliberată de autoritatea reprezentativă ale administrației locale de nivelul I (conform anexei nr. 4);
• copia Raportului statistic nr. 4-agr., aprobat prin Ordinul directorului general al Biroului Național de Statistică nr. 106/2008 pentru fermierii cu suprafețe mai mari și egale de 10 ha;
• dovada deținerii contului bancar deschis la o bancă din RM;
• copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice sau a certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești.
---------------------------
1LEGE nr. 71 din 31-03-2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural
Articolul 4. Subiecții subvenționării
(1) Subiecți ai subvenționării în agricultură sau în mediul rural sunt:
1) fermierii care se clasifică în următoarele categorii și întrunesc cumulativ următoarele condiții:
a) fermier micro – fermier care are cel mult 9 salariați și realizează o cifră anuală de afaceri de până la 18 milioane de lei;
b) fermier mic – fermier care are cel mult 49 de salariați și realizează o cifră anuală de afaceri de până la 50 de milioane de lei.
732 vizualizări
Data publicării:
14 August /2023 13:54
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
fermierii | ajutor financiar
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.