Știri
Finanțele publice: prioritățile pentru următorii ani
Planul de dezvoltare națională 2023-2025 se află la etapa de consultări publice, respectiv, acțiunile din plan ce vizează domeniul finanțelor publice au fost puse în dezbateri astăzi în cadrul ședinței publice organizate de Ministerul Finanțelor, la care au participat reprezentații mediului academic, sectorului asociativ, ai autorităților publice etc.
După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, acțiunile incluse în Plan sunt în concordanță cu Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice. Totodată, Planul de dezvoltare națională 2023-2025 a fost elaborat în conformitate cu angajamentele RM ca țară candidată la aderarea la UE, Programul de guvernare, dar și constrângerile de ordin regional și social.
Astfel, Ministerul Finanțelor urmează să aprobe în anul curent Programul Național de Dezvoltare a Sistemului de Achiziții Publice, precum și Programul de dezvoltare a controlului financiar public intern.
Totodată, autoritatea și-a propus să reformeze sistemul de salarizare a funcționarilor publici pentru a motiva personalul din acest sector, precum și reorganizarea Inspecției Financiare pentru a eficientiza capacitatea analitică și de control a autorității. În anul curent va fi lansată platforma electronică prin care persoanele fizice vor putea cumpăra valori mobiliare de stat (VMS).
Alte acțiunile domeniului finanțelor publice vizează:
- elaborarea și/sau ajustarea actelor normative aferente domeniului activității cu metale prețioase
- aprobarea proiectului de lege ce vizează aspecte conexe de guvernanță corporativă și piața de capital
- aprobarea și implementarea mecanismului de certificare a specialiștilor din domeniul achizițiilor publice în vederea evaluării și calificării acestora
- digitalizarea procesului de acordare a statutului operator economic autorizat (AEO)
- extinderea domeniului de monitorizare și raportare cu privire la controlul intern managerial în baza platformei electronice de raportare a datelor
- evaluarea capacității Sistemului Informațional al Serviciului Fiscal de Stat și elaborarea unei Strategii IT
- simplificarea și digitalizarea procedurilor vamale în vederea îmbunătățirii calității serviciilor prestate pentru mediul de afaceri de către autoritatea vamală și asigurării aplicării extinse a soluțiilor comerciale digitale.
Participanții la discuții au menționat că în Planul de dezvoltare ar urma să fie incluse acțiuni pentru dezvoltarea finanțelor publice locale, îndeosebi descentralizarea acestora, reformarea cadrului normativ privind salarizarea personalului care activează în regim de autogestiune financiar-economică, externalizarea serviciilor, elaborarea unei strategii de digitalizare a finanțelor publice etc.
Reamintim că Planul de dezvoltare națională 2023-2025 și Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023 este consultat până la 26 ianuarie curent.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
908 vizualizări
Data publicării:
17 Ianuarie /2023 12:42
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
plan de actiuni | finante publice | consultari publice
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.