
Știri
Formarea și atestarea specialiștilor în domeniul pieței de capital: CNPF pregătește regulamentul
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunță despre inițierea elaborării proiectului Hotărârii cu privire la aprobarea Regulamentului privind formarea și atestarea (certificarea) specialiștilor în domeniul pieței de capital.
Proiectul va fi elaborat în temeiul prevederilor art. 8 lit. g) și lit. m) din Legea nr. 192/1998 privind Comisia Națională a Pieței Financiare, potrivit cărora autoritatea stabilește cerințe fată de specialiștii participanților profesioniști, modul de atestare a specialiștilor participanților profesioniști, precum și ține registrul atestatelor de calificare ale specialiștilor participanților profesioniști.
Elaborarea proiectului derivă din faptul că Regulamentul privind atestarea specialiștilor participanților profesioniști la piața financiară nebancară (Hotărârea CNPF nr. 44/5/2008) în vigoare necesită ajustarea la cerințele actuale, or acesta vizează în prezent un spectru extins de participanți profesioniști, inclusiv actuarii și persoanele cu funcții de răspundere din cadrul asociațiilor de economii și împrumut, entități care nu mai sunt reglementate de CNPF, depășind astfel cadrul de competență al instituției.
Totodată, elaborarea unui nou act normativ privind speța urmărește scopul de a: (i) eficientiza procesul de formare și atestare (certificare) a specialiștilor în domeniul pieței de capital; (ii) actualiza cadrul normativ aferent procesului de atestare a specialiștilor pe piața de capital, (iii) ajusta cadrul normativ secundar la cele mai bune practici internaționale din domeniu.
Pentru eficientizarea procesului de elaborare, CNPF invită toate părțile interesate să prezinte propuneri și recomandări privind proiectul menționat, până pe 22 august 2025, pe adresa poștală a CNPF: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 77, MD-2012 sau în format electronic, la adresa de email: office@cnpf.md
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
199 vizualizări
Data publicării:
04 August /2025 07:50
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
piata de capital
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.