Monitorul SFS

Graficul seminarelor de instruire pentru contribuabili organizate de SFS în luna martie 2024

Pe pagina-web a Serviciului Fiscal de Stat a publicat graficul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru luna martie 2024, organizate de către Direcțiile deservire fiscală. Informația respectivă poate fi accesată la compartimentul „Seminare”.

 

În cadrul seminarelor vor fi abordate mai multe tematici, precum:

  • determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit de către agenţii economici;
  • regimul fiscal al persoanelor fizice ce desfășoară activitate independentă;
  • taxa pe valoarea adăugată;
  • evidența echipamentelor de casă și control;
  • servicii electronice fiscale;
  • amortizarea mijloacelor fixe în scopuri fiscale pentru 2023;
  • particularitățile completării Declarației cu privire la impozitul unic;
  • implementarea Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2024;
  • reglementările juridice a prețurilor de transfer în Republica Moldova.

 

Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim mixt (format fizic și online). Vă puteți înregistra la oricare seminar indiferent de raza de deservire.

 

Astfel, SFS recomandă accesarea link-ului: www.sfs.md/ro/seminare, pentru a selecta seminarul/seminarele la care doriți să participați și să completați formularul de înregistrare cu datele de contact solicitate.  

 

Serviciul Fiscal de Stat încurajează înscrierea și participarea activă a contribuabililor la seminarele ce urmează a fi desfășurate. De asemenea, autoritatea fiscală încurajează contribuabilii să propună tematici pentru seminarele ce urmează a fi organizate, prin accesarea compartimentului „Seminare” de pe pagina-web www.sfs.md și utilizarea funcționalului „Propuneți tema”.

 

Pe parcursul anului 2023, de către Direcțiile deservire fiscale ale Serviciului Fiscal de Stat au fost organizate și desfășurate 422 seminare la care au participat 6 207 de contribuabili.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

687 vizualizări

Data publicării:

06 Martie /2024 13:10

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Etichete:

serviciul fiscal de stat | contribuabil | seminar | grafic

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon