Știri
În primii ani de activitate întreprinderile vor fi sancționate doar la comiterea infracțiunilor grave
În primii trei ani de activitate a întreprinderii, organele de control vor aplica sancțiuni sau măsuri restrictive doar în cazurile în care se comit infracțiuni grave sau foarte grave. Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege ce se referă la facilitarea activității de întreprinzător, ce are ca scop excluderea barierelor administrative, a cerințelor și a sancțiunilor nejustificate sau depășite, fiind diminuate în acest fel și unele costuri pentru întreprinzători.
Astfel, proiectul prevede că organele de control vor aplica sancțiuni în cadrul controalelor la întreprinderi, în primii trei de activitate a acestora, doar dacă antreprenorul comite intenționat și în mod repetat aceiași încălcare gravă sau foarte gravă. În alte cazuri va fi propusă aplicarea procedurii de remediere, în conformitate cu Codul contravențional.
În același timp, în cazul controalelor de stat, inspectorii vor fi obligați să transmită listele de verificare, odată cu delegația de control pentru informarea persoanei care urmează a fi verificată privind cerințele ce vor fi inspectate, precum și pentru asigurarea că organul de control va face uz exclusiv de listele de verificare. Totodată, în cazul controlului inopinat, se va prezenta Nota de motivare, pentru a face transparentă analiza riscurilor efectuată de inspector și motivele care au stat la baza începerii controlului inopinat.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1178 vizualizări
Data publicării:
15 Mai /2023 08:00
Catalogul tematic
Sancțiuni fiscale
Etichete:
întreprinderi | sancțiuni fiscale | controle fiscale
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.