Știri
Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, modificată
Joi, 18 decembrie curent, în Monitorul Oficial este publicat Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 135 din 10 decembrie 2025 cu privire la modificarea Instrucțiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul MF nr. 118 din 28 august anul 2017.
De menționat că, necesitatea modificării Instrucțiunii este determinată de completările operate la Codul fiscal prin Legea nr. 139 din 13.06.2025 pentru modificarea unor acte normative (Codul fiscal și Legea nr. 1417/1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III din Codul fiscal), care introduc regimul de taxare inversă pentru livrările de energie electrică și gaze naturale.
Astfel, în temeiul noilor prevederi al CF, în scopul efectuării livrărilor de energie electrică şi de gaze naturale prevăzute pentru tranzacțiile desfășurate între subiecții înregistrați ca plătitori de TVA, atunci când cumpărătorul are statut de comerciant, se va aplica regimul de „Taxare inversă”.
Deci, la efectuarea livrărilor de energie electrică şi de gaze naturale, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Instrucțiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, vânzătorul va avea obligația de a elibera factura fiscală, în care se va indica obligatoriu mențiunea „Taxare inversă”.
De menționat, că modificările publicate care au drept scop implementarea măsurilor ce vor simplifica și eficientiza activitatea economică, asigurând, totodată, o aplicare echitabilă a legislației fiscale, se vor aplica din 1 ianuarie anul 2026.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
1273 vizualizări
Data publicării:
18 Decembrie /2025 08:42
Catalogul tematic
Factura fiscală | Taxarea inversă
Etichete:
resurse energetice | taxare inversă | factura fiscală
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.