Știri

Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget urmează a fi modificată

Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget,  aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014, urmează a fi modificată și actualizată în concordanță cu noile prevederi ale Codului fiscal, în vigoare din 1 ianuarie 2025 (art.228 alin (5) lit. a). Precizăm, CF prevede la articolul menționat, alin (5), lit. (a) că la cererea contribuabililor, în cazul prezentării documentelor confirmative, organele cu atribuţii de administrare fiscală nu vor aplica (nu vor calcula) majorări de întârziere (penalităţi) contribuabililor care au depus documentele pentru transferul, de pe un cont pe altul, a sumelor plătite în cadrul unui buget – pentru perioada de la data achitării şi până la data transferului efectiv, în limitele sumei achitate. Prevederile menționate pot fi aplicate și la inițiativa Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv în cazul stingerii obligației fiscale prin compensare la inițiativa SFS.

 

În acest sens, pct. 2 din Instrucțiune va fi completat cu o nouă noțiune - sold la zi, care reprezintă diferența între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont calculat la data tranzacției.

 

De asemenea, Instrucțiunea va fi completată cu o prevederea conform căreia recalcularea majorării de întârziere poate fi efectuată și la inițiativa Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv în cazul stingerii obligației fiscale prin compensare la inițiativa SFS.

 

În același timp, raportul CC01 Contul curent detaliat, ce este destinat prezentării informației aferente unui cod fiscal pentru o valoare a clasificației veniturilor bugetare, va conține, pe lângă compartimentele menționate la pct.51 din Instrucțiune și informația privind soldul la zi, calculat la data tranzacției.

 

Totodată, proiectul mai prevede necesitatea reflectării în certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național și a informației privind lipsa sau existența restanțelor contribuabilului cu privire la împrumuturile recreditate de Ministerul Finanțelor.

 

În acest context, anexele nr. 3 și 4 din Instrucțiune – Contul curent detaliat și, respectiv, Certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național, vor fi actualizate.

 

Proiectul poate fi consultat aici până la data de 27 ianuarie curent.

 

Precizăm, Instrucţiunea privind evidența obligațiilor față de buget stabileşte modul de accesare şi generare a contului/conturilor contribuabilului, certificatelor și informațiilor privind lipsa sau existența restanțelor față de buget pentru subdiviziunile Serviciului Fiscal de Stat și pentru autoritățile publice, investite cu drepturi respective.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat

217 vizualizări

Data publicării:

22 Ianuarie /2025 12:39

Catalogul tematic

Contribuabil | Noutăți fiscale

Etichete:

contribuabil | consultari publice | evidența contribuabililor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon