
Știri
Întocmirea şi prezentarea informației și dosarului privind prețurile de transfer: modificările la CF, în vigoare
Contribuabilul care înregistrează tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 mil. lei va fi obligat să întocmească informația privind prețurile de transfer și, la solicitarea Serviciului Fiscal de Stat, dosarul prețurilor de transfer.
Vineri, 18 iulie curent, concomitent cu publicarea în Monitorul oficial a Legii nr. 187 din 10 iulie 2025, au intrat în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal care se vor aplica începând cu perioada fiscală 2025, inclusiv, noua redacție a art. 22619 care exclude obligația de a întocmi și a prezenta dosarul privind prețurile de transfer în cazul în care contribuabilul a înregistrat și/sau a derulat tranzacții cu persoane afiliate cu o valoare totală egală sau mai mare de 50 mil. lei. Totodată, contribuabilii menționați vor întocmi şi prezinta dosarul doar la solicitarea SFS.
Conform noii redacții ale articolului menționat, informația privind prețurile de transfer se va prezentă nu mai târziu de data de 25 a lunii a șasea după finele perioadei fiscale de gestiune. Dosarul prețurilor de transfer se va întocmi și prezentat de contribuabilul specificați supra, la solicitarea SFS, în termen de 120 de zile din momentul solicitării, dar nu mai devreme de termenul de depunere a informației privind prețurile de transfer. Se mai prevede că tranzacțiile controlate care fac obiectul unui acord de preț în avans nu participă la stabilirea pragurilor și documentării tranzacțiilor prevăzute la alin. (1) al art. 22619 din CF.
Contribuabilul, în temeiul noilor prevederi, va avea dreptul să prezinte informația privind prețurile de transfer corectată, în conformitate cu art. 188 din CF și dosarul prețurilor de transfer corectat în termen de până la 30 de zile din data comunicării deciziei autorității fiscale privind ajustarea/estimarea prețurilor de transfer.
În scopul determinării pragului și al documentării tranzacțiilor prevăzute la alin. (1) al art. 22619 din CF nu se vor lua în considerare avansurile primite/acordate, diferențele de curs și diferențele de reevaluare a activelor și a datoriilor reflectate în evidența contabilă ca rezultat al tranzacțiilor efectuate cu persoanele afiliate, cu excepția tranzacțiilor de schimb valutar. În scopul determinării pragului pentru tranzacții legate de leasing, credit, împrumut urmează a fi luate în calcul exclusiv dobânzile prevăzute la art. 12 pct. 7) din CF, calculate pe parcursul perioadei fiscale.
De menționat, că conform Legii nr. 187/2025, prin derogare de la prevederile art. 22619 alin. (41) din CF în redacția Legii nr. 214/2024, dosarul privind prețurile de transfer pentru tranzacțiile desfășurate pe parcursul anului 2024 este întocmit și prezentat de contribuabilul specificat la art. 22619 alin. (2) din CF în redacția Legii nr. 214/2024, la solicitarea SFS, în termen de 120 de zile din momentul solicitării. Neprezentarea dosarului privind prețurile de transfer pentru anul 2024 în termenul stabilit la art. 22619 alin. (41) din CF în redacția Legii nr. 214/2024 nu se va considera încălcare a legislației fiscale și prevederile art. 260 alin. (12) din CF nu se vor aplica.
Totodată, CF este completat cu o norma separată pentru rezidenții parcurilor IT în partea ce ține de obligația de întocmire și prezentare a informației privind prețurile de transfer. Astfel, art. 373 din CF este completat cu alin. (11) care stabilește că pentru rezidenții parcurilor IT, calculul și raportarea impozitului unic ca rezultat al ajustării conform cap. 112 din titlul V se efectuează prin prezentarea unei dări de seamă cu privire la impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate către SFS până la data de 25 a lunii a șasea după finele perioadei fiscale, stabilite în conformitate cu art. 121 din CF. Formularul și modul de completare a dării de seamă urmează a fi aprobat de către Ministerul Finanțelor.
Este prevăzut expres, că calculul și raportarea impozitului unic ca urmare a ajustării conform cap. 112 din titlul V al CF, pentru tranzacțiile desfășurate pe parcursul anului 2024, se va efectua prin prezentarea unei dări de seama cu privire la impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate către SFS, până la 25 decembrie 2025, conform formularului elaborat de MF.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
253 vizualizări
Data publicării:
21 Iulie /2025 07:55
Catalogul tematic
Prețuri de transfer
Etichete:
Dosarul prețurilor de transfer | Prețurile de transfer | Codul fiscal
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.