13
10 2015
689

Preţurile de consum s-au majorat în septembrie

În luna septembrie, preţurile de consum au crescut cu 1,2% faţă de luna august. Totodată, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut preţurile au crescut cu 12,6%. Biroul Naţional de Statistică a anunţă că preţurile medii de consum s-au majorat din cauza creşterii tarifelor la produsele alimentare cu 2,2%, transmite IPN.

În septembrie au crescut preţurile la ouă de găină – cu 16,8%, legume proaspete – cu 9,7%, citrice – cu 6,4%, zahăr tos – cu 4,0%, ulei vegetal – cu 3,3%, carne de oi – cu 2,9%, cartofi – cu 2,7%, lapte şi produse lactate – cu 1,8%, orez şi paste făinoase – cu câte 1,6%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la fructe de livadă – cu 15,2%, struguri – cu 14,1%, ceapă uscată – cu 2,5% şi nuci – cu 1,3%. În luna septembrie au crescut preţurile şi la mărfurile nealimentare. Astfel, preţurile pentru plitele electrice s-au majorat cu peste 4%, frigiderele – cu peste 2%, iar medicamentele – cu 1,6%.

Maşinile de cusut, carburanţii şi gazul lichefiat ambalat s-au vândut la preţuri reduse. În ceea ce ţine de serviciile prestate populaţiei, în luna septembrie a crescut plata pentru studii medii şi medii-speciale – cu 10,1%, plata pentru cursuri de limbi străine – cu 6,0%, plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 1,1%.

via | ipn.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.