Știri

Lista beneficiarilor desemnării procentuale poate fi suplinită

Federațiile sportive de profil – membre ale Comitetului Național Olimpic și Sportiv și cluburile sportive profesioniste sau asociațiile sportive de amatori, cu personalitate juridică și înregistrați în registrul Federațiilor sportive de profil – membre ale CNOS, ar putea deveni beneficiari ai desemnării procentuale. În acest sens, se propune completarea art. 152 din Codul fiscal, astfel încât contribuabilii să poată direcționa 2% din suma impozitului pe venit către asociațiile sportive.

 

Prevederea se conține în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative înregistrat în Parlament cu titlu de inițiativă legislativă.

 

Suplimentar, pentru a atrage investițiile private în sportul de performanță, proiectul de lege prevede extinderea dreptului de deduceri în scopuri fiscale a donațiilor și asupra celor realizate în favoarea federațiilor, cluburilor sportive de profil menționate supra. Ca urmare, se propune completarea art.20 din CF cu lit. t1, potrivit căreia ajutorul financiar sau investiții obținute de către entitățile enumerate anterior de la agenții economici rezidenți vor fi stabilite drept surse de venit neimpozabile.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

918 vizualizări

Data publicării:

15 Februarie /2023 07:56

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

persoane fizice | Impozitul pe venit | desemnare procentuala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon