Diverse

„Oamenii muncesc pentru bani, dar dau ce-i mai bun din ei pentru recunoaştere şi apreciere”

Mulţi şefi cred că şi-au făcut datoria dacă asigură angajaţilor un salariu lunar. Însă acest lucru nu este de-ajuns pentru ca oamenii să fie productivi şi implicaţi. Brigette Hyacinth, autoarea cărţii „The Future of Leadership: Rise of Automation, Robotics and Artificial Intelligence”, spune că secretul unei echipe devotate este simplu: arată-ţi aprecierea faţă de munca depusă de cei din echipa ta. În loc să te grăbeşti și să-i critici, mai degrabă evidenţiază lucrurile bune pe care le fac angajaţii tăi. Acest lucru este, în cele mai multe cazuri, mai eficient decât acordarea unor bonusuri de performanţă, de exemplu. De asemenea, ai grijă să subliniezi efortul depus de toţi oamenii din echipă, nu doar de „starurile” din birou. Fiecare om îşi aduce contribuţia la succesul companiei, chiar dacă acţiunile unora nu sunt la fel de vizibile sau de semnificative ca ale altora. Dacă îi faci să se simtă apreciaţi, atunci îşi vor face jobul cu mai mult drag şi cu mai mult spor, pentru că acest lucru le ridică moralul şi le crește încrederea în ei înşişi. Iată ce ne sfătuiește Brigette Hyacinth: - critică în privat, laudă în public; - nu fi impersonal atunci când feliciţi pe cineva – specifică clar pentru ce anume îi mulţumeşti omului din echipa ta; - recunoaşte meritele oamenilor tăi în timpul şedinţelor; - scoate-i din când în când la masă; - oferă-le un cadou care să conteze pentru ei sau care să îi ajute să îşi facă treaba mai bine; - dă-le zile libere (şi nu numai când au nevoie). Mesaje de mulțumire pentru angajați. Șefii uită, uneori, să își încurajeze subalternii Un alt aspect important este să fii autentic. Doar un „mulţumesc” spus din suflet contează cu adevărat. Prin urmare, fii un lider căruia îi pasă cu adevărat de angajaţii lui, explică Brigette Hyacinth. De la scop la impact. Cum comunică un lider autentic Brigette Hyacinth mai punctează faptul că este important să le arăţi angajaților că eşti recunoscător pentru munca depusă chiar şi atunci când lucrurile nu merg conform planului. Nu este productiv să cauți un ţap ispăşitor. În schimb, încurajează-ţi oamenii să găsească soluţii, făcându-i să înţeleagă că eforturile lor sunt apreciate tot timpul. Aminteşte-şi să-i tratezi pe alții așa cum ai dori tu să fii tratat. Bunăvoința, cooperarea și reciprocitatea reprezintă bazele unei echipe solide. Pentru a reflecta mai bine la aceste lucruri, reiau titlul articolului, care este un citat din celebrul scriitor american Dale Carnegie: „Oamenii muncesc pentru bani, dar dau ce-i mai bun din ei pentru recunoaştere şi apreciere„.

via | revistacariere.ro

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3715 vizualizări

Data publicării:

05 Martie /2019 16:28

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

management | Leadership | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon