Știri

Mecanismul și procedurile de control asupra activității asociației de proprietari din condominium, elaborate

 

Proiectul Regulamentului privind mecanismul și procedurile de control asupra activității asociației de proprietari din condominium (APC) şi a activității gestionarului condominiului, precum și controlul asupra reparației, reconstrucției, întreținerii şi deservirii clădirilor, a părților comune şi a unităților din condominiu (Regulament), a fost analizat în cadrul ultimei ședințe a secretarilor generali de stat.

 

Astfel, conform proiectului, în cazul în care blocul locativ se administrează de către APC, autoritatea administrației publice locale (APL) de nivelul I va efectua controlul privind respectarea procedurii de formare a APC, de alegere a administratorului asociației și a organelor de conducere, precum și activitatea desfășurată de aceasta.

 

Se propune ca în cazul în care administrarea blocului locativ se efectuează de către o persoană fizică sau juridică, contractată de proprietari să presteze serviciile de administrare a condominiului în volumul şi condițiile contractului de administrare (gestionar), autoritatea APL de nivelul I va efectua controlul privind modul de selectare și contractare a acestuia. În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă de către autori, Regulamentul va stabili și modul de control asupra reparației, reconstrucției, întreținerii şi deservirii clădirilor, a părților comune şi a unităților din condominiu.

 

Controalele prevăzute supra se vor efectua anual în baza unui grafic/plan întocmit în modul stabilit și publicat pe panoul informativ al autorității publice locale și/sau pe pagina oficială web a acesteia sau la cererea proprietarilor în cazul nesoluționării sau a soluționării necorespunzătoare a solicitărilor adresate de către proprietari administratorului, organelor de conducere ale asociației sau gestionarului.

 

Proiectul prevede că specialiștii din cadrul APL vor asigura îndrumarea și vor sprijini APC și gestionarii condominiilor pentru realizarea scopurilor și sarcinilor ce le revin în administrarea blocurilor locative și vor avea, în acest sens, următoarele atribuții: conlucrarea cu administratorul, organele asociațiilor și cu gestionarii condominiilor, îndrumă și controlează activitatea acestora; acordarea consultanței privind transformarea asociațiilor de locatari ai locuințelor privatizate, a cooperativelor de construcție a locuințelor și a cooperativelor de locuințe în APC; constatarea faptelor care constituie contravenții și aplicarea sancțiunilor contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 417 al Codului contravențional etc.

 

Scopul controlului, conform Regulamentului, constă în identificarea erorilor, deficiențelor și lipsurilor, în sensul remedierii și evitării acestora pe viitor. Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, administratorul, organele de conducere ale asociațiilor și/sau gestionarul vor fi obligați să acorde suportul necesar în activitatea reprezentanților autorităților APL în cadrul verificărilor sau controalelor la sesizare ori din oficiu și vor asigura informarea și înștiințarea proprietarilor despre orice activități, acțiuni, proiecte ori programe derulate de către primărie ori alte persoane juridice care se referă sau vor avea legătură cu asociația.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1014 vizualizări

Data publicării:

01 Iunie /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

activitate de control | susținerea proprietarilor | condominiu

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon