Opinii

Banca Națională: Inflația va crește

Banca Națională a Moldovei a publicat ieri Raportul evoluției inflației în luna noiembrie. Potrivit datelor, în luna trecută trecută, ritmul creșterii prețurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 13.5 la sută, fiind cu 0.3 puncte procentuale superior celui din luna precedentă și depășind în continuare limita superioară a intervalului de ±1.5 puncte procentuale de la ţinta de 5.0 la sută. Banca Națională informează că balanța riscurilor pe termen mediu la adresa inflației este afectată de un șir complex de factori externi și interni, cu persistența riscurilor inflaționiste. Banca centrală susține că activitatea economică slabă din țările zonei euro și recesiunea din Federația Rusă – principalii parteneri comerciali externi ai Republicii Moldova, mențin riscuri de diminuare a veniturilor valutare ale populației și ale exportatorilor autohtoni pe termen scurt, prin canalul remiterilor populației și al comerțului extern. Acest fapt poate influența ulterior evoluția inflației, iar escaladarea tensiunii geopolitice din regiune ar putea determina presiuni inflaționiste suplimentare. Ajustarea suplimentară a tarifelor la serviciile reglementate, majorarea accizelor la unele categorii de mărfuri și, ulterior, efectele de runda a doua ale acestor majorări vor genera presiuni inflaționiste adiționale asupra prețurilor. Ritmul anual de creștere al prețurilor va continua tendința sa ascendentă, inclusiv din cauza condițiilor agrometeorologice nefavorabile din acest an și a bazei joase de comparație din anul precedent.

via | bani.md

Instituții:

Banca Naţională a Moldovei

1220 vizualizări

Data publicării:

11 Decembrie /2015 16:05

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | inflație | Moldova | raport | preţuri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon