Opinii

Iurie Gotișan, despre impactul leului apreciat faţă de valutele forte

Banca Națională, săptămâna trecută, a difuzat un comunicat în care vine cu mai mute precizări privind evoluția leului față de valutele de referință. Economistul Iurie Gotișan a explicat și el, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” că „tendința de apreciere a leului faţă de dolar și euro este un factor care poate reduce din creşterea preţurilor, care şi aşa sunt ridicate. Întărirea leului este convenabilă și pentru cei care au de rambursat credite în euro sau dolari”. Un leu mai puternic, avantajează importatorii. Or, în mod firesc, aceştia cu mai puţini lei vor achiziţiona mai mulţi dolari și euro pentru a face importuri mai mari, dar şi pentru a satisface preferințele consumatorilor cu produse mai ieftine de import. Respectiv, creșterea consumului dă tonul și creșterii economice prin majorarea volumului de accize și taxe care sunt colectate la buget. Referindu-se la dezavantaje, Gotișan spune că un leu tare îi pune în dificultate pe exportatori. Anume cei, care au exportat sau vor livra mărfuri pe extern vor încasa lei mai puțini la schimb. De pe seama aprecierii au de suferit și moldovenii beneficiari de remitențe. Dacă acum 2-3 luni la 100 de euro aveai peste 2200 lei, astăzi încasezi puțin peste 2000. Dezavantajează aprecierea și pe cei care primesc salariile în dolari sau euro. În plus, aprecierea leului ar descuraja și pe cei care încearcă să speculeze pe piaţă. Potrivit prognozelor economistului, pe termen scurt leul își va continua aprecierea. Nu este exclus ca, la un moment dat, aprecierea monedei naţionale îşi va arata şi reversul medaliei. „Unii oameni de afaceri văd un curs de schimb de 23-24 lei pentru un euro si 21-22 lei pentru un dolar. Pe de altă parte, potrivit estimărilor, centre de analiză prognozează un curs de 19.5-20 lei pentru un euro şi de 17,5-18 lei pentru un dolar”, a conchis Gotișan.

via | agora.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1521 vizualizări

Data publicării:

27 Mai /2017 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

leul moldovenesc | dolarul | euro | avantaje | dezavantaje

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon