Opinii

Nicolae Ciubuc: „2017 va fi primul an când statul nu va avea datorii la subvenționarea producătorilor agricoli”

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a primit până în prezent 2,2 mii de cereri de subvenționare de la producătorii agricoli și se așteaptă să fie depuse până la încheierea campaniei, la sfârșitul lunii octombrie, încă 1500-1700 de dosare. ”Suma disponibilă ne permite să acoperim toate cererile. 2017 va fi primul an când statul nu va avea datorii la subvenționarea producătorilor agricoli”, a declarat în cadrul conferinței de presă Nicolae Ciubuc, directorul AIPA. AIPA a aprobat deja 700 dosare și a achitat producătorilor agricoli 67 mil. lei, celelalte 1,5 mii de cereri pentru subvenționări de 235 mil. lei, depuse în a doua jumătate a lunii august și septembrie, se află în proces de examinare. ”Situația este mult mai bună decât în anul trecut. Dacă în 2016, primele achitări s-au făcut în luna noiembrie, apoi în acest an primele subvenții au fost acordate în luna iulie”, a menționat Nicolae Ciubuc. El a afirmat că a crescut și calitatea dosarelor depuse de agricultori. Astfel, dacă în 2016 au fost respinse peste 100 cereri de subvenționare, apoi în acest an nu au fost finanțate de stat, din anumite motive, 20 de cereri. Directorul AIPA a mai precizat că instituția pe care o reprezintă se așteaptă la un flux de 1,5-1,7 mii de cereri de subvenționare, până la încheierea campaniei, în sumă de circa 200 mil. lei. Potrivit legii bugetului, fondul de subvenționare pentru 2017 a fost aprobat în sumă de 900 mil. lei, dintre care 340 mil. lei au fost utilizați pentru stingerea datoriilor pe anul 2016 și 30 mil. pentru susținerea Fondului Viei și Vinului. În anul 2016, Fondul a fost de 700 mil. lei, dintre care peste 480 mil. au mers la stingerea datoriilor. Mărimea sprijinului financiar acordat unui producător agricol în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin, nu va depăși suma de 3 mil. lei per beneficiar, iar pentru grupurile de producători plafonul va fi în limita de 4,5 mil. lei. Agricultorii care vor solicita un sprijin de 500 mii lei vor trebui să prezinte un plan de afaceri și un certificat ce atestă participarea la cursul de instruire. Mărimea subvențiilor pentru toate categoriile de agricultori nu va depăși 50 la sută din costul investițiilor. Statutul sprijină prin subvenții construcția de sere, formarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii agricole, sectorul zootehnic, agricultura ecologică. O noutate o reprezintă subvenționarea promovării produselor pe piețele de desfacere, precum și dezvoltarea pensiunilor agroturistice rurale, dar și crearea sau extinderea unităților meșteșugărești.

via | www.moldpres.md

Instituții:

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

1608 vizualizări

Data publicării:

02 Octombrie /2017 13:30

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

agricultura | Subvenţiile în agricultură | bugetul de stat | AIPA

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon